Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Carmen Jucan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că un accident rutier a avut loc, pe parcursul nopții, în localitatea Icold, în urma căruia un tânăr de 23 de ani a murit.
„Accidentul rutier a avut loc pe DN1C, pe raza localității Iclod, un tânăr de 23 de ani din județul Bistrița-Năsăud, care conducea o mașină pe direcția Dej-Cluj-Napoca, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil rulând prin șanț și izbindu-se de un podeț. În urma impactului, șoferul a decedat. La fața locului au ajuns și rudele victimei, care au urmărit echipajele de salvare până la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj. În scop preventiv s-a solicitat intervenția unui echipaj de Poliție și a unui echipaj al Serviciului Forțelor Speciale”, a spus Jucan.
La rândul său, directorul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj, Horia Simu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la locul accidentului au intervenit două echipaje de ambulanță, care au acordat primul ajutor victimei, iar medicii și asistentele au fost agresate verbal de către rudele acesteia.
„Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier pe DN1C, s-au deplasat două ambulanțe, de la Dej și Gherla, echipajele au preluat victima și au început să o resusciteze în ambulanță. Rudele victimei, ajunse la locul accidentului, au devenit recalcitrante, au agresat verbal personalul medical și au intrat îm ambulanță în timp ce medicii efectuau procedurile de resuscitare. Din fericire, echipajele medicale au știut să gestioneze situația, deoarece în astfel de momente siguranța personalului medical este foarte importantă”, a spus Simu.
Acesta a adăugat că, după ce medicii au constatat decesul victimei, cadavrul a fost transportat cu ambulanța la IML Cluj, iar rudele tânărului au mers în urma autospecialei, dar situația a fost ținută sub control de polițiști.