Fost adjunct IPJ Prahova: Onea și Negulescu m-au sunat pentru a interveni în favoarea unor persoane
Adrian Rădulescu a fost reținut și arestat preventiv în dosarul în care este anchetat pentru cercetare abuzivă, acesta susținând că motivul real al investigațiilor îndreptate împotriva sa este că verifica ” o grupare infracțională din care făcea parte și Mircea Negulescu”.
„Sunt sesizări, informări de ani de zile. Erau informați șefii poliției, șefii DGA, procurorul general al României, conducerea DNA. (..) Se urmărea la momentul respectiv, cu ocazia acestui dosar, și obținerea unor mărturii importante împotriva unor anumite persoane. Eu am fost forțat, supus unor suferințe psihice, inclusiv amenințat cu copilul, pentru a declara lucruri neadevărate. Într-un dosar, una dintre ținte era procurorul general al României de la vremea aceea, Tiberiu Nițu”, a declarat Rădulescu la Antena 3.
„Am probe directe, martori, „suspiciuni de săvârșirea unor infracțiuni”. Domnul Onea cu Negulescu m-au sunat pentru a interveni în favoarea unor persoane când eram adjunct al șefului IPJ Prahova. Tot ce vă spun se ște la nivel de conducere a Parchetului General și DNA. Sunt sesizări de ani de zile. Veneau subordonați și îmi spuneau ce infracțiuni comite acest Negulescu. Divulga date din dosare, anunța persoane vis-a-vis de percheziții, astea sunt probate. Beneficia de anumite avantaje, știu și eu persoane care îl plăteau. Din ce cunosc eu, au fost persoane scoase din arest care făcuseră plângere împotriva lui Negulescu să zică că nu ei le-au făcut. Sunt denunțuri împotriva lui Negulescu”, a completat fostul adjunct al IPJ Prahova.
Vlad Cosma a prezentat, duminică, unele înregistrări, acuzând că procurorul DNA Ploiești Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice acte, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiță. DNA a precizat, luni, într-un comunicat de presă, că fostul deputat a prezentat denaturat situația