Fost adjunct la Direcția Transporturi din Primăria Capitalei, condamnat la patru ani de detenție

Publicat: 15 02. 2012, 15:50
Actualizat: 22 02. 2012, 09:40

Fostul director executiv adjunct al Direcției transporturi, drumuri și sistematizarea circulației din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al municipiului București, Valeriu Ilie, a fost condamnat, vineri, la patru ani de detenție pentru că a pretins mită 10.000 de euro.

Curtea de Apel București a decis condamnarea la patru ani de închisoare a lui Valeriu Ilie, inițial el primind doi ani de detenție cu suspendarea executării pedepsei.

Procurorii anticorupție au contestat decizia Tribunalului Capitalei, care stabilise în cazul lui Ilie o pedeapsă cu suspendarea executării, iar Curtea de Apel a admis, vineri, aplicarea unei sentințe mai aspre.

La începutul anului 2007, inculpatul Ilie Valeriu a pretins de la persoana denunțătoare suma de 10.000 euro, pentru ca în schimb, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să urgenteze vânzarea către Primăria municipiului București a unui teren (proprietatea denunțătorului) situat în zona în care se efectuau lucrările aferente proiectului de modernizare a bulevardului T. Vladimirescu, cu suprafață de 138 mp.