Fost angajat al IPJ Cluj, cercetat pentru că a cerut bani de la firme unde a făcut controale fictive

Publicat: 16 02. 2013, 21:10
Actualizat: 25 06. 2013, 16:42

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Bolba, a declarat, sâmbătă, că bărbatul a fost prins de polițiști după ce a primit 200 de lei de la administratorul unei firme pe care o controlase în 10 februarie și de la care ceruse 500 de lei.

„Polițiști din cadrul Secției 4 Cluj-Napoca au depistat și identificat, sâmbătă, pe Sorin B. de 43 ani care, care pretindea că este polițist la Serviciul de Investigare a Fraudelor Cluj, îmbrăcat în uniformă de poliție și arătând o legitimație falsă de polițist, s-a prezentat la o societate comercială din cartierul Mănăștur. El a solicitat în 10 februarie suma de 500 lei administratorului societății în urma efectuării unui control pe linie economică, ocazie cu care a primit 200 lei. Sâmbătă s-a întors pentru că urma să primească restul de bani, dar administratorul firmei nu i-a dat, și a sunat la 112. Polițiștii l-au depistat pe suspect la câteva sute de metri de firma respectivă, acesta fiind cercetat penal pentru înșelăciune și uzurpare de calități oficiale”, a spus Bolba.

Potrivit acesteia, polițiștii fac cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului în condițiile în care există informații că acesta a mai cerut și primit bani de la patronii altor trei societăți comerciale din Cluj-Napoca.

Bărbatul a lucrat ca polițist în cadrul IPJ Cluj până în anul 2006, când a demisionat după ce a fost cercetat pentru luare de mită.

Falsul polițist urmează să primească ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar duminică va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.