Fost director din Primăria Timișoara, trimis în judecată pentru retrocedarea ilegală a unei clădiri familiei de romi Cârpaci
Trei persoane, între care fostul director al Direcției de Patromoniu din Primăria Timișoara, Nicușor Miuț, au fost trimise în judecată pentru retrocedarea ilegală a unui imobil către familia de romi Cârpaci, prejudiciul creat statului fiind de 91.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Curții de Apel Timișoara, au finalizat cercetările față de cinci persoane, actuali și foști angajați ai Primăriei Timișoara, suspectate că ar fi restituit ilegal familiei Cârpaci o parte a unui imobil din Timișoara.
„În cursul anului 2004, suspecții, în calitate de membri ai comisiei de restituire a unui imobil din Timișoara, situat pe Bulevardul Mihai Viteazul, ar fi restituit și corpul B al clădirii respective, deși acesta nu fusese dobândit de proprietar printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie care viza doar corpul A. Totodată, prin ordonanța procurorului, a fost aplicat sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale suspecților”, se arată în comunicat.
Trei dintre cele cinci persoane au fost trimise în judecată de procurori.
Conform unor surse judiciare, una dintre cele trei persoane trimise în judecată este fostul șef al Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Timișoara, Nicușor Miuț.
Prejudiciul creat statului român în acest caz este în valoare de 91.000 de euro.
În cursul lunii octombrie 2013, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu avizul Parchetului Curții de Apel Timișoara, au dispus începerea urmăririi penale în cazul celor cinci persoane, pentru abuz în serviciu în formă calificată.
Totodată, prin ordonanța procurorului, polițiștii au pus sechestru asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ale acestora.
Potrivit reprezentanților Poliției Timiș, este vorba despre o clădire de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 17.
Reprezentanții Primăriei Timișoara spun că, inițial, clădirea a fost proprietate privată. Statul român a intrat în posesia imobilului în anul 1960, în urma unui proces cu proprietarul clădirii, care avea datorii foarte mari la Fisc. După anul 1989, Claudiu Cârpaci, un membru al familiei de romi Cârpaci, a obținut corpul A de clădire printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La aceeași adresă, până în anul 2004, a funcționat o grădiniță care în momentul în care familia Cârpaci a intrat în posesia imobilului, a fost evacuată.
În Timișoara, mai multe familii de romi dețin sute de proprietăți în centrul orașului.
Familia Cârpaci este una dintre cele mai bogate familii de romi din oraș, având 144 de proprietăți – vile, case, apartamente, terenuri, garaje și diferite spații -, majoritatea în zona centrală a orașului, potrivit unui document al Direcției Județene de Finanțe Timiș, obținut de corespondentul MEDIAFAX.
Presa locală a relatat deseori despre Vișinel Stanca și Ionelaș Cârpaci ca fiind conducătorii unor clanuri de romi care s-au îmbogățit în timpul administrației fostului primar al Timișoarei Gheorghe Ciuhandu, al cărui nume a fost asociat cu clanurile de romi care au acaparat mai multe străzi din centrul orașului, în urma unor retrocedări.
La Timișoara au fost inventariate peste 14.500 de imobile considerate istorice, construite înainte de anul 1945, iar dintre acestea 938 sunt monument istoric, conform legii. Câteva sute dintre aceste clădiri, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de romi. Inițial, familiile de romi au cumpărat un singur apartament, iar apoi, prin amenințări sau șicane, au determinat familiile rămase în clădire să vândă sub prețul pieței.