Fost director general CNADNR, în conflict de interese
„În exercitarea atribuțiilor de serviciu, Mircea Pop a semnat Actul adițional nr. 10/31.01.2013 având ca obiect „extinderea cu 29 luni a contractului de consultanță pentru furnizarea serviciilor de proiectare și supervizare a lucrărilor de construcție a autostrăzii Arad-Timișoara-Lugoj și a Variantei de ocolire Arad”. De asemenea, actul adițional semnat de acesta a vizat suplimentarea activității personalului Consultantului precum și suplimentarea valorii contractului cu suma de 1.956.182,65 Eur, fără TVA (de la 10.227.694 Eur, fără TVA la 12.183.876,65 Eur, fără TVA), în condițiile în care S.C. DP Consult S.A. (societate comercială în cadrul căreia Mircea Pop a deținut calitatea de acționar majoritar), avea calitatea de subconsultant pentru Autostrada Arad-Timișoara și Varianta de ocolire Arad”, se arată în comunicatul emis de Agenția Națională de Integritate.
Inspectorii de integritate arată că Mircea Pop a deținut, în perioada 25 martie 2011-14 iunie 2012, calitatea de acționar majoritar al S.C. DP Consult S.A. și a obținut în anul 2012 venituri din dividende de la această societate, în valoare de 1.343.222 lei.
„Deși la data de 14 iunie 2012 a cesionat acțiunile pe care le deținea la S.C. DP Consult S.A., în perioada deținerii funcției de director general în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, acesta avea obligația de a nu participa la luarea unei decizii care să producă direct sau indirect un folos patrimonial pentru S.C. DP Consult S.A”, se mai arată în comunicatul A.N.I.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, mai precizează inspectorii de integritate.