Fost europarlamentar, trimis în JUDECATĂ pentru deconturi FALSE la PE, în valoare de 50.000 euro
Petru Constantin Luhan, fost membru în Parlamentul European, este acuzat de procurorii DNA de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, transmite DNA.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 17 martie 2010 – 6 martie 2012, Petru Constantin Luhan, în calitatea menționată mai sus, cu rea-credință, a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.
La cererile respective, Luhan a atașat mai multe documente justificative, adică facturi fiscale, chitanțe, bonuri de combustibil false, prin care și-a supraevaluat costurile unor bilete de avion și s-au atestat deplasări cu autoturismul între localitatea sa de domiciliu și Strasbourg sau Bruxelles, deplasări care, în realitate, erau efectuate cu avionul.
În urma acestor deconturi, Luhan a obținut de la Parlamentul European 50.368 euro, spun procurorii DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.