Prima pagină » Știri » Fost lider al PPDD, audiat de DNA pentru luare de mită de la un candidat

Fost lider al PPDD, audiat de DNA pentru luare de mită de la un candidat

Fost lider al PPDD, audiat de DNA pentru luare de mită de la un candidat
Fostul lider al PPDD Bistrița-Năsăud, Octavian Seciu, este audiat, miercuri, la DNA Cluj, fiind suspectat de luare de mită după ce ar fi pretins 75.000 de euro de la un om de afaceri din Bistrița pentru ca acesta să poată candida în numele PPDD la Camera Deputaților, spun surse judiciare citate de Mediafax

Fostul lider al PPDD Bistrița-Năsăud, Octavian Seciu, este audiat, miercuri, la DNA Cluj, fiind suspectat de luare de mită după ce ar fi pretins 75.000 de euro de la un om de afaceri din Bistrița pentru ca acesta să poată candida în numele PPDD la Camera Deputaților, spun surse judiciare citate de Mediafax

Potrivit unor surse politice, Octavian Seciu, în calitate de lider interimar al PPDD Bistrița-Năsăud, i-ar fi pretins 75.000 de euro omului de afaceri Lucian Adrian Ungur, fost candidat al PPDD pentru funcția de primar al Bistriței, dar exclus imediat după alegeri din formațiune, pentru ca acesta să fie reprimit în partid și să poată candida pentru un fotoliu de deputat în Colegiul 1, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform surselor citate, marți seară, după ce PPDD Bistrița-Năsăud a înregistrat candidaturile la BEJ, urma să aibă loc tranzacția, iar Seciu să primească 75.000 de euro de la Lucian Adrian Ungur.

Sursele citate au afirmat că omul de afaceri ar fi dus doar 6.000 de euro marcați, iar în urma unui flagrant organizat de DNA, Seciu a fost ridicat și dus la Cluj-Napoca pentru audieri, fiind acuzat de luare de mită.

Surse judiciare au confirmat că Seciu este audiat la DNA Cluj, pentru luare de mită.

Octavian Seciu a fost numit lider interimar al PPDD Bistrița-Năsăud la jumătatea lunii octombrie. În 16 octombrie, PPDD Bistrița-Năsăud a dat următorul comunicat: „Noul președinte al PPDD Bistrița-Năsăud este Octavian Seciu, un tânăr ardelean capabil, cu mare experiență în instituții guvernamentale”, însă, în ciuda mandatului său scurt, el și-a depus, marți seară, candidatura pentru un fotoliu de deputat în Colegiul 4.

Miercuri dimineață, însă la sediul PPDD Bistrița-Năsăud a sosit o adresă prin care conducerea centrală îl revocă pe Seciu din funcția de lider interimar și îl numește în aceeași poziție pe Ștefan Todea, fost președinte interimar al organizației.

Contactat telefonic, Ștefan Todea a declarat că nu știe ce s-a întâmplat, dar a confirmat că este iar președinte interimar al PPDD Bistrița-Năsăud.

„Nu știu ce s-a întâmplat. Am fost sunat de la București în această dimineață ( miercuri dimineața – n.r.) și mi s-a spus că sunt iar președinte interimar al organizației. Nu pot da alte informații despre ce se s-a întâmplat. Octavian Seciu e candidat în Colegiul 4. Deocamdată nu sunt motive să fie retras”, a declarat el.

Contactat telefonic, omul de afaceri Lucian Adrian Ungur a declarat că se află la Cluj și că nu poate da detalii despre subiect.

„Sunt la Cluj. Nu pot vorbi despre acest subiect”, a spus Ungur.

Candidatura omului de afaceri Lucian Adrian Ungur pe listele PPDD a venit în contextul în care el, fost candidat al PPDD la Primăria Bistrița, a fost exclus din formațiune cu câteva minute înainte să depună jurământul ca să devină consilier municipal, el fiind și primul pe listele de consilieri ale PPDD. Odată exclus, Ungur a fost obligat să cedeze locul de consilier unui supleant de pe listele PPDD.

Ulterior, însă Ungur a intentat proces Consiliului Local Bistrița, el cerând instanței să anuleze un act emis de legislativul local prin care acesta și-a pierdut calitatea de consilier local. Tribunalul Bistrița-Năsăud însă nu i-a dat câștig de cauză, motiv pentru care a decis să intenteze un alt proces, de data aceasta conducerii centrale a PPDD în solidar cu cei care l-au exclus din formațiune.

„Am dat în judecată conducerea centrală a PPDD și patru persoane care au semnat decizia de excludere a mea din partid. Le cer daune morale de 72.000 de euro. Vom depune în instanță toate actele legate de cheltuielile din campania electorală și vom cere să ni se plătească și acei bani. Solicitarea este adresată conducerii PPDD în solidar cu patru persoane care au semnat decizia de excludere a mea din partid, inclusiv domnul Hațeganu, la vremea aceea președinte interimar al PPDD Bistrița-Năsăud. Am contestat decizia de excludere din partid care nu are fundament real. Mi s-a reproșat că nu am participat la campania electorală, că nu am strâns suficiente voturi, lucruri care nu sunt adevărate și nici nu pot fi dovedite. Din acest motiv am deschis proces”, declara recent Lucian Adrian Ungur.

Marți seară, la depunerea candidaturilor, PPDD pentru alegerile parlamentare, Lucian Adrian Ungur nu a vrut să explice în ce condiții s-a întors în PPDD și de ce candidează din nou din partea acestui partid.

Citește și