Fost ministru al Sănătății, despre legalizarea canabisului: Nu înțeleg atribuția lui Teodorovici
„Eu n-am înțeles de ce această afirmație, această măsură care se discută, a venit de la Ministerul de Finanțe și de la ministrul de Finanțe. Nu înțeleg care este atribuția Ministerului de Finanțe în acest domeniu. Cred că dacă există o comisie de specialiști, care analizează oportunitatea legalizării canabisului în scopuri medicale, orice fel de comentariu, orice fel de punct de vedere, o eventuală decizie în sensul legalizării sau nu va trebui și trebuie făcută de Ministerul Sănătății și de ministrul Sănătății”, a declarat la RFI senatorul UDMR Cseke Attila.
Fostul ministru al Sănătății susține că specialiștii trebuie să analizeze necesitatea legalizării canabisului în România.
„Este o chestiune care trebuie lăsată la latitudinea și la pregătirea profesională a specialiștilor. Evident că aici sunt deja câteva țări, nu puține și în UE și în spațiul european, ultima țară dacă nu mă înșel a fost Marea Britanie, care au legalizat deja acest lucru. Deci probabil că din punct de vedere profesional, al specialiștilor, există o susținere și o explicație pentru legalizarea acestuia. Există o recomandare a Parlamentului European, adoptată în februarie anul acesta, prin care recomandă statelor membre să facă acest pas. Deci pasul dacă va trebui făcut, va trebui făcut numai și numai la propunerea și după analiza specialiștilor și ei trebuie să decidă dacă România va face acest pas”, a adăugat Attila.
Reacția senatorului UDMR vine în contextul anunțului ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, potrivit căruia, canabisul ar putea fi legalizat și utilizat în scopuri medicinale. El a mai spus că nu este momentul unei dezbateri pentru utilizarea canabisului în scop recreațional.
Și ministrul Sănătății spune că legalizarea canabisului a fost cerută de pacienți și de rudele pacienților cu boli rare și cu afecțiuni oncologice cu care a avut, deja, o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Sănătății. Pintea a mai spus că legalizarea ar fi un „lucru bun”.