Fost președinte CNAS: Sistemul public de sănătate este la un pas să fie desființat
„M-am gândit mult dacă are sens să vorbesc despre ceea ce se întâmplă în mod real în sistemul sanitar românesc! Ceva totuși îmi spune că în calitate de medic am o datorie față de pacienți! Și anume, să încerc să le apăr dreptul la viață pe care unii ticăloși se pregătesc să-l confiște! Doar din lăcomie, doar pentru că acești așa-ziși investitori cred că viața celor mulți nu contează! (…)Puteți citi ordonanța de urgență dată de guvernul Dăncilă în luna aprilie! Nu o sa intru în detalii (cum și pentru cine a fost dată, cine profită etc.) dar vă voi spune pe scurt despre ce e vorba! Serviciile paraclinice (adică analizele de laborator) sunt plătite de CNAS astfel încât pacienții să poată avea acces în mod gratuit la investigațiile necesare diagnosticării afecțiunilor medicale! Este o condiție esențială în stabilirea conduitei ulterioare în ceea ce privește actul medical propriu-zis!”, scrie Lucian Duță, fost președinte al CNAS, pe pagina sa de Facebook.
Acesta arată că nicio boală nu poate fi tratată dacă nu este, mai întâi, diagnosticată, iar atunci când este vorba de un diagnostic complex, medicul de familie are nevoie de consulturi interdisciplinare, adică de părerea unor medici specialiști care își desfășoară activitatea în ambulatorii de specialitate.
„Aceste consulturi de asemenea sunt decontate de CNAS și pacienții au acces gratuit! Cele expuse mai sus sunt făcute cu un anumit scop: este vorba de garantarea accesului gratuit la servicii medicale a cetățenilor care plătesc contribuțiile la sistemul public de sănătate! Și acum să revenim la ordonanța Pintea – Dăncilă care dacă va intra în vigoare, va limita în mod brutal accesul la servicii medicale gratuite exact a contribuabililor mai defavorizați, cei cu venituri mici și chiar medii!”, atrage atenția Duță.
Lucian Duță spune că dacă această ordonanță își va produce efectele, nimeni nu mai are acces gratuit la servicii medicale de bază!
„Adică, dacă nu plătești în plus poți să stai acasă! Și să suferi în liniște! Oricum, degeaba ți-ai plătit contribuțiile la sănătate! Ne văităm că suntem pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea din cauze perfect tratabile dar pe de altă parte suntem la un pas să interzicem prin lege accesul la serviciile medicale, culmea garantate teoretic de Constituție! Și nimeni nu vorbește! Știu și de ce…! Dar promit că voi vorbi eu! Pentru că nimeni nu merită să moară doar pentru ca nu are bani! Și mai ales pentru că așa vor unii băieți deștepți din piața privată a serviciilor de sănătate!”, mai spune fostul președinte al CNAS.
Acesta a publicat un extras din OUG 24/2019. Potrivit acesteia: „Asigurații care beneficiază de unele servicii medicale acordate de furnizori privați care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, în regim de spitalizare continuă, ambulatoriu clinic de specialitate și ambulatoriu paraclinic, pot plăti o contribuție personală pentru a acoperi diferența dintre tarifele serviciilor medicale acordate de furnizorii privați și tarifele suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate decontate de casele de asigurări de sănătate. Contribuția personală pentru fiecare categorie de serviciu medical prevăzută la alin. precedent este afișată pe pagina de internet a furnizorilor privați de servicii medicale și se plătește în mod direct de către asigurați cu acordul prealabil în scris al acestora. Prin contractul-cadru, aprobat prin Hotărâre a Guvernului, se stabilesc serviciile medicale pentru care asigurații plătesc contribuția personală (…), modalitatea și condițiile acordării acestora, precum și procedura de stabilire a nivelului contribuției personale”.