Fost șef al unei comisii de bacalaureat din Mangalia, condamnat la 4 ani de închisoare pentru mită
Magistrații Curții de Apel Constanța l-au condamnat definitiv pe Gheorghe Amza, președinte al comisiei de bacalaureat de la centrul de examen nr. 37 de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, în vara lui 2013, la patru ani de închisoare cu executare, după ce, în luna martie, Tribunalul Constanța dispusese în cazul acestuia o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită în formă continuată și permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității.
Instanța a decis ca din pedeapsa de patru ani de închisoare să fie scăzută perioada în care Gheorghe Amza s-a aflat în arest preventiv, respectiv din 2 martie și până în prezent.
Celelalte persoane judecate alături de Amza au primit pedepse cu suspendare.
Astfel, Ingrid Iulia Rădulescu, vicepreședinte al comisiei respective, condamnată de Tribunalul Constanța la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, a primit o reducere a pedepsei cu șase luni, adică de un an și șase luni de închisoare cu suspendare.
De asemenea, pedeapsa în cazul profesorului Florin Pădureanu, membru în comisia de bacalaureat de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu”, a crescut la doi ani și șase luni de închisoare, în timp ce pentru Doina Manoleasca, tot membru al comisiei respective, a scăzut la un an și zece luni de închisoare, ambele pedepse fiind cu suspendare. Totodată, Valeria Maria Tudosa, de asemenea membru în comisia de bacalaureat, a primit o pedeapsă mai mică decât cea dispusă de Tribunalul Constanța, respectiv un an și șase luni de închisoare, iar pedeapsa pentru Otilia Stere, secretara comisiei, a fost redusă la un an și opt luni de închisoare, pedepsele fiind cu suspendare.
Mihaela Valentina Balint, cadru didactic supraveghetor în cadrul comisiei de bacalaureat, a fost condamnată inițial la zece luni de închisoare cu suspendare pentru permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității a fost achitată de Curtea de Apel Constanța. Totodată, pentru Veronica Cara pedeapsa a fost majorată de la șase luni la un an și trei luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mită.
Cilica Stângaciu, candidat la examenul de bacalaureat, a primit o mărire a pedepsei de la șase luni la nouă luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la dare de mită. Aurel Boboșatu, candidat la examenul de bacalaureat, Gabriela Alexoiu și Viorel Urziceanu, părinții unor candidați la examenul de bacalaureat, au rămas cu pedepsele date de Tribunalul Constanța, adică patru luni de închisoare cu suspendare pentru fiecare, pentru complicitate la dare de mită.
Prin sentința Curții de Apel Constanța lui Gheorghe Amza și lui Florin Pădureanu li se interzice să mai ocupe funcții în comisii de organizare și examinare în cadrul sistemului național de învățământ, pe o perioadă de doi ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepselor închisorii.
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
Cele 12 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DNA în august 2013.
Procurorii arătau, în rechizitoriul trimis instanței, că în cursul lunilor iunie-iulie 2013, Gheorghe Amza, președintele comisiei de bacalaureat de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, a primit mită, prin intermediari, de la mai mulți candidați la examen, suma totală de 3.000 de euro și contravaloarea cazării într-un hotel din stațiunea Saturn, în cuantum de 1.863 de lei, și a serviciilor de masă, pentru a-i ajuta să promoveze fraudulos proba la disciplina chimie.
„În data de 30 iunie 2013, la același examen de bacalaureat, și alte cadre didactice din comisia condusă de Amza Gheorghe au primit prin intermediari, de la mai mulți elevi, sume de bani, pentru ca în schimb să le permită promovarea examenului în mod fraudulos. Concret, inculpații Pădureanu Florin, Tudosa Valeria Maria, Manoleasa Doina, membri ai comisiei, au primit câte 1.000 de lei, Rădulescu Ingrid Iulia, vicepreședintele comisiei de bacalaureat, a primit 4.000 de lei, iar Stere Otilia Cornelia, informaticianul liceului și secretarul comisiei, a primit 2.000 de lei”, scriau procurorii în documentul citat.
Anchetatorii au stabilit că Gheorghe Amza și cadrele didactice au primit banii prin intermediul candidaților la examen Boboșatu și Stângaciu, precum și al părinților Alexoiu și Urziceanu, care înaintea examenului au strâns bani de la elevii care se pregăteau să susțină examenul la Liceul „Ion Bănescu” din Mangalia.
Procurorii o acuzau pe Cara că a intermediat contactul dintre Amza și persoanele care strângeau banii de la elevi, a păstrat legătura cu președintele comisiei de bacalaureat pe toată durata desfășurării examenului și l-a ajutat să primească o parte din mită.
„În schimbul sumelor de bani primite, la data de 5 iulie 2013, inculpatul Amza Gheorghe, președinte al comisiei de bacalaureat, împreună cu Pădureanu Florin, Manoleasa Doina și Stere Otilia Cornelia, membri, respectiv secretară a comisiei de bacalaureat, și Balint Mihaela Valentina, asistent în cadrul comisiei de bacalaureat, au pus la dispoziția elevilor rezolvările subiectelor la proba de chimie, în condițiile în care acestea aveau caracter confidențial”, se mai arăta în documentul citat.