Fost șef RATB, condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare
Viorel Popescu a primit această pedeapsă în dosarul în care procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) îl acuză de abuz în serviciu și de conflict de interese.
Judecătorii au redus din pedeapsa de patru și patru luni de închisoare perioada în care fostul șef al RATB a fost reținut și arestat preventiv – între 6 și 13 iunie 2014 – și perioada în care a fost arestat la domiciliu, de la 14 iunie la 12 noiembrie 2014.
Decizia a fost luată de Tribunalul Capitalei și poate fi contestată la Curtea de Apel București.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 10 noiembrie 2011 – 9 octombrie 2012, în calitate de director general Regia Autonomă de Transport București (RATB) , Popescu „nu a îndeplinit unele acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și a efectuat în mod defectuos activități specifice funcției”, fapt ce a dus la un prejudiciu de peste 3,6 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 820.000 euro.
Acești bani au fost folosiți în defavoarea RATB, însă suma a reprezentat foloase materiale necuvenite pentru firma Urbconnect SRL.
Astfel, în 13 martie 2012, între RATB și firma menționată, care nu avea drept de asistență juridică și reprezentare în instanță, a fost încheiat un contract de prestări servicii juridice.
„Din conținutul contractului rezultă că RATB, prin inculpatul Viorel Popescu, a împuternicit firma respectivă în vederea recuperării tuturor creanțelor de la Casa de Asigurări de Sănătate a municipiului București (CASMB), în baza unor simple solicitări ale firmei private către debitoare, îndrituită cu rolul de intermediar în relația Regiei Autonome de Transport București cu CASMB”, conform DNA.
Procurorii punctează că, din actele existente la dosar, reiese că în contract se specifică faptul că firma Urbconnect avea obligația de asistare la controlul efectuat de CASMB. față de RATB, pentru ca regiei să îi revină sumele cuvenite, deși, în realitate, nu a existat și nici măcar nu se prefigura un astfel de control.
De altfel, potrivit DNA, Viorel Popescu știa foarte clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcționarii de specialitate ai regiei, cuantumul sumelor de bani neachitate de Casa de Asigurări, astfel încât aceste verificări nu trebuiau încredințate firmei private.
„Prin urmare, inculpatul Popescu Viorel, în calitate de director general al RATB, pe lângă faptul că nu a întreprins măsuri legale și efective de recuperare a creanțelor datorate regiei de către CASMB, prin structurile cu atribuții în acest sens, existente în cadrul regiei, a decis să încheie un contract cu SC Urbconnect SRL București, sub aparența că firma privată va efectua demersuri la CASMB pentru recuperarea sumelor de bani datorate către RATB”, menționează anchetatorii.
În plus, conform sursei citate, fostul director al RATB nu a luat în considerare obiecțiunile ridicate de Serviciul juridic și contencios al regiei, la semnarea contractului cu respectiva frimă, iar ulterior a admis achitarea, din conturile bancare ale regiei de transport, a facturilor emise de firma privată, deși acestea nu se fundamentează pe niciun document care să ateste demersurile concrete derulate de prestator și natura acestora.
În acest dosar, Regia Autonomă de Transport București a precizat că se constituie parte civilă, motiv pentru care aceasta cere în instanță recuperarea prejudiciului cauzat de Viorel Popescu, de aproape 820.000 de euro.
Pentru a fi siguri că acești bani vor fi recuperați, anchetatorii au pus sechestru pe bunurile imobile ale fostului director.
Viorel Popescu mai este judecat într-un dosar penal. El este acuzat că, în decembrie 2011, a primit 2.500 de euro de la administratorii a două firme, pentru a le facilita derularea unui contract ce viza vânzarea de către regie a 232 de autovehicule casate.
În primăvara lui 2013, Guvernul a sesizat DNA asupra unor posibile fapte de natură penală identificate în activitatea RATB în perioada 2010-2012, de Corpul de Control în urma unor verificări efectuate la solicitarea primarului general.
În nota de control s-a arătat, printre altele, că reprezentanții RATB din perioada cercetată au acoperit pierderi de 12,1 milioane lei din fondurile destinate servicului de transport public subvenționat, prin schimbarea destinației banilor, și au comis nereguli în atribuirea unor contracte de achiziții, ceea ce poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
RATB, care în 2010 și 2011 a raportat un profit contabil zero, a efectuat cheltuieli de protocol de 450.967 de lei, din care 299.119 lei pentru produse de la cantină, de patiserie, băuturi și cafea penru conducerea regiei, iar alte 10.530 lei au fost cheltuite pentru 6 stilouri cu penițe de aur și platină tip Mont Blanc, la un preț de circa 1.700-1.300 lei/bucata, pentru membrii Consiliului de Administrație al RATB.
Viorel Popescu a fost ales în funcțiile de președinte al Consiliului de Adminsitrație al RATB și de director al regiei la 10 noiembrie 2011.
El a condus RATB până în 4 septembrie 2012, când a fost revocat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) din Consiliul de Administrație al regiei, ceea ce a dus automat și la pierderea postului de director.
Reprezentanții USL în CGMB spuneau atunci că Viorel Popescu a fost revocat din cauza managementului defectuos.