Fost viceprimar din Cluj, condamnat de ÎCCJ la 2 de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență

Publicat: 22 05. 2019, 15:14

Horvath Anna a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că în urma deciziei ÎCCJ va demisiona din funcția de consilier local al municipiului Cluj-Napoca.

„ÎCCJ a pronunțat, miercuri, o sentință în cazul meu, de doi de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, aceasta fiind definitivă. Eu am învățat, ca jurist, că sentințele judecătorești definitive nu se comentează, ci sunt executate. Cu conștiința împăcată și curată pot să spun că în cele 954 de zile am încercat cu toate posibilitățile legale să îmi dovedesc nevinovăția, deși, de multe ori, mi s-a părut ca o zbatere a celui care are mâinile și picioarele legate și este aruncat în apă. După motivarea sentinței voi merge mai departe la CEDO. În urma sentinței, îmi voi da demisia din funcția de consilier local în Consiliul Local Cluj-Napoca, aceasta fiind o funcție aleasă”, a spus Horvath.

Potrivit sentinței ÎCCJ transmisă, miercuri, instanța a achitat-o pe Horvath Anna pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani și a menținut-o pe cea de doi ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, cu interzicerea unor drepturi pe o durată de 2 ani.

„Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei Horvath Anna, pe un termen de supraveghere de 4 ani, calculat începând cu data prezentei decizii. Obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență”, se arată în documentul citat.

Instanța a mai decis să impună fostului viceprimar să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Asociației Filantropice Medical-Creștină Cluj sau Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare”, se subliniază în sentință.

De asemenea, ÎCCJ a decis în ceea ce îl privește pe omul de afaceri clujean Fodor Zsolt, inculpat, de asemenea, în dosarul lui Horvath Anna, să îl achite pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani, dar a menținut pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare cu suspendare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Horvath Anna a fost condamnată, în martie 2018, de Curtea de Apel Cluj la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență și spălare de bani. Ea a fost acuzată că în perioada februarie-mai 2016 și-ar fi folosit influența pe lânga functionari publici din Primăria Cluj-Napoca pentru „urgentarea avizării unor proiecte imobiliare” în favoarea omului de afaceri Fodor Zsolt, și ar fi cerut în schimb 60 de abonamente la doua festivaluri de muzică din Cluj-napoca pentru voluntarii care o sprijineau în campania electorală pentru alegerile locale din 2016.

Potrivit unui comunicat al lui Horvath Anna transmis, atunci fostul viceprimar susținea că nu a fost surprins de decizia Curții de Apel Cluj și s-a pregătit pentru orice eventualitate.

„Sunt aici, și dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș face-o cu aceeași credință neclintită! Aș minți dacă aș spune că mă surprinde decizia de astăzi. Apropiații mei știu că m-am pregătit pentru orice eventualitate. Nu pentru că aș fi comis o ilegalitate, ci pentru că, în ultimele 525 de zile, am constatat pe propria piele că România este un stat securist. (…) Din păcate, această decizie demonstrează, fără îndoială, că, dacă > ale statului securist au decis, în urmă cu doi ani, să declare că viceprimarul maghiar din Cluj-Napoca reprezintă un factor de risc pentru securitatea națională și să o elimine din spațiul public, arătând o lecție și pentru suporterii acesteia, atunci pot acționa în acest sens fără nicio rezervă. Cei care încearcă să interpreteze decizia de astăzi în baza legilor statului de drept, le transmit să nu se obosească! În România statul de drept nu există. Și dacă a existat vreodată, a încetat să mai existe”, a arătat Horvath.

Potrivit acesteia, decizia Curții de Apel Cluj transmite și un mesaj în condițiile în care s-a dat în spatele ușilor închise.

„Înainte să vorbesc despre sentință, doresc să spun câteva cuvinte despre circumstanțele de azi dimineață (vineri – n.a.), deoarece cred că au un mesaj. Decizia Curții de Apel Cluj, care ar fi trebuit să fie una rostită în mod public, a fost amânată de trei ori, ultima dată pentru vineri dimineața la 8.30. La ora 8 Curtea s-a pronunțat deja, în spatele ușilor închise. Dacă e inuman ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi, vă las să decideți fiecare. (…) Dacă aș fi dramaturg, cu siguranță aș încerca, în cadrul concursului de proiecte dramaturgice planificat de UDMR pentru anul Centenarului, să întrec > lui Kafka, dar nu sunt dramaturg. Sunt politician și avocat”, a subliniat fostul viceprimar.

Horvath Anna a transmis celor care se opun cu atâta vehemență reformei legilor justiției și modificării Codului Penal să studieze cu mare atenție acest caz și să nu treacă cu superficialitate peste niciun detaliu, pentru că ceea ce s-a întâmplat în acest dosar is se poate întâmpla oricui, nu doar politicienilor, ci și oamenilor de afaceri, formatorilor de opinie sau „oricărui om care muncește pentru comunitate cu onestitate, dăruire și devotament”.

În 10 octombrie 2016, procurorii au făcut percheziții la Primăria Cluj-Napoca și la domiciliul lui Horvath Anna, suspectând nereguli în finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016.

În 13 octombrie, Horvath Anna a anunțat pe o rețea de socializare că își va lua concediu fără plată pe durata celor 60 de zile de control judiciar dispuse de DNA, considerând că ar fi incorect să obțină remunerație în condițiile în care nu poate presta munca la care s-a angajat. Ea a demisionat ulterior din funcție.

Horvath Anna a deținut funcția de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca din 2012.