Fosta directoare a Liceului „Bolintineanu” rămâne în arest

Fosta directoare a Liceului Bolintineanu rămâne în arest
Publicat: 09/07/2013, 18:11
Actualizat: 09/07/2013, 18:11

Fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, Costica Vărzaru, acuzată de trafic de influență privind examenul de bacalaureat, rămâne în arest, a decis, marți, Curtea de Apel București, care i-a respins recursul față de măsura preventivă.

Hotărârea Curții de Apel este definitivă.

Curtea de Apel București a dezbătut, marți, recursul formulat de Costica Vărzaru, fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, la decizia de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Procurorul prezent la ședință a arătat că fosta directoare trebuie să rămână în arest pe parcursul anchetei, din cauza pericolului social pe care-l prezintă

După ce a ascultat declarația Costicăi Vărzaru, el a arătat că încadrarea la acest moment pare să fie una blândă în raport de conturul situației faptice ce este relevat de anchetă.

Procurorul a arătat că încadrarea juridică ar putea fi chiar mai gravă decât traficul de influență și că directoarea Vărzaru lasă impresia, după declarațiile de marți, că „nici acum nu își asumă și nu conștientizează gravitatea faptelor ei”.

La rândul său, avocatul fostei directoare, George Moloman, le-a arătat judecătorilor că dacă Vărzaru nu ar fi dat declarații sincere în fața anchetatorilor și în fața primei instanței, la acest moment anchetatorii nu ar fi avut, practic, nicio probă împotriva ei.

Avocatul a arătat că Vărzaru poate fi lăsată în libertate, cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, pentru că Tribunalul București, care a emis mandatul de arestare preventivă pe numele ei, a înțeles în mod eronat sinceritatea femeii, pe care a întors-o împotriva ei.

Moloman a mai spus că ea nu a încercat niciun moment să influențeze martorii sau mersul anchetei, astfel că nu sunt reliefate motivele temeinice ale arestării.

Totodată, avocatul le-a precizat judecătorilor că probele dosarului, până la acest moment, nu arată elementele constitutive ale faptei de trafic de influență pentru care este cercetată clienta sa.

Vărzaru a declarat că reprezentanta comitetului de părinți i-a spus că s-au strâns 12.900 de lei, pentru a asigura „un minim protocol” și pentru a „motiva” comisia de bacalaureat, precizând că i s-a cerut vicepreședintelui comisiei „să ajute” elevii.

În ultimul cuvânt, fosta directoare a spus că îi pare rău pentru elevii ei și pentru evenimentele prin care au trecut aceștia în ultima perioadă.

Procurorii Parchetului Tribunalului București și polițiștii au făcut, la 1 iulie, în prima zi a examenelor scrise de la bacalaureat, percheziții la Liceul „Bolintineanu”, cu sprijinul SRI, Direcției Generale Anticorupție și Poliției Capitalei. În timpul perchezițiilor s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.

Directoarea Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, Costica Vărzaru, demisă din funcție în ziua perchezițiilor, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, în 2 iulie, de Tribunalul București, fiind acuzată de trafic de influență în scopul fraudării examenului de bacalaureat.

Parchetul Tribunalului București a arătat în propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că, în 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită de către angajați ai Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” și de luare de mită de către membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat care se susține la acest liceu.

Potrivit procurorilor, în semestrul al doilea al anului școlar 2012-2013, Costica Vărzaru a pretins și primit bani de la elevi care urmau să susțină examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, promițând că va interveni la membrii comisiei pentru a le facilita promovarea examenului.

Sumele de bani, în cuantum de 500 de euro de elev, reprezentând costurile pentru petrecerea de absolvire și «cheltuieli» pentru examenul de bacalaureat, au fost strânse prin intermediul diriginților claselor terminale. Anchetatorii au stabilit că printre diriginții care ar fi strâns de la elevi câte 500 de euro este și profesorul de religie Leonard Petre.

Banii ajungeau la Costica Vărzaru, care se angajase să „relaționeze” cu profesorii supraveghetori de la probele scrise ale examenului de bacalaureat. Banii erau dați fie direct, fie disimulat, puși în pachete de țigări, ziare sau reviste, ce erau lăsate pe catedrele supraveghetorilor.

Tribunalul București a arătat, în motivarea decizie de arestare, că faptele Costicăi Vărzaru sunt periculoase și grave pentru că, prin comiterea lor, s-a creat un avantaj pentru elevii care promovează examenul de bacalaureat prin fraudă. Instanța a precizat că „se creează în rândul liceenilor și persoanelor care urmează cursurile la fără frecvență opinia că pot promova examenul de bacalaureat fără a fi nevoie să învețe, ci doar contra unei sume de bani”.

Cinci profesori din comisia de examen și 32 de profesori supraveghetori la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” au fost audiați în 1 iulie la Poliția Capitalei. Comisia de examen a fost schimbată după proba scrisă la Limba română, iar conducerea liceului a fost demisă de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Elevii au fost percheziționați de anchetatori la ieșirea din sălile de examen, la unii dintre aceștia fiind găsite fițuici.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un fost astronaut NASA ar putea fi următorul președinte al Statelor Unite