Fosta judecătoare Georgeta Barbălată de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate justifica peste 60.000 de euro
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate de 199.536 de lei (peste 60.400 de euro), între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia de către Georgeta Barbălată, fost judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
„În perioada ianuarie – aprilie 2007, Barbălată Georgeta a realizat venituri salariale în cuantum de 31.664 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 231.200 lei, rezultând o diferență nejustificată de 199.536 lei (aprox. 60.465 euro)”, se arată într-un comunicat de presă al ANI transmis luni agenției MEDIAFAX.
Astfel, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București să verifice averea Georgetei Barbălată din perioada exercitării funcției publice. Georgeta Barbălată a fost judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în perioada 8 iulie 2004 – 31 august 2012.
Fosta judecătoare de la ICCJ a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare și elementele identificate, iar aceasta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.
În 15 mai, Georgeta Barbălată a fost condamnată de ICCJ la patru ani de închisoare cu executare, pentru favorizarea infractorului și a fost achitată pentru divulgarea secretului care periclitează siguranța statului, sentința nefiind definitivă.
În același dosar, foștii procurori Marcel Sâmpetru și George Bălan, precum și fostul șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă Ilfov Mihai Vlad au fost achitați pentru acuzațiile legate de divulgarea unor informații nedestinate publicității.
Foștii procurori Marcel Sâmpetru și George Bălan, judecătoarea Georgeta Barbălată și fostul șef al SIPI Ilfov Mihai Vlad au fost trimiși în judecată în aprilie 2013, pentru divulgarea unor informații nedestinate publicității, unele dintre acestea fiind din cauze ce privesc siguranța națională. Marcel Sâmpetru era consilier la Consiliul Superior al Magistraturii la data comiterii faptelor, iar George Bălan era membru al CSM.
Potrivit anchetatorilor, George Bălan și Marcel Sâmpetru, prin pozițiile pe care le ocupau, respectiv de membru CSM și consilier în acest for, precum și prin conexiunile la nivel politic, i-ar fi transmis lui Mihai Vlad solicitări privind obținerea de informații care nu sunt destinate publicității, în beneficiul lor sau al altor persoane, în special pentru a-și asigura apărarea în cazul unor eventuale anchete penale. Totodată, Sâmpetru și Bălan s-ar fi asigurat de protecția lui Mihai Vlad, respectiv de menținerea acestuia în funcția de șef al SIPI Ilfov, „în interesul comun al asocierii”, notau procurorii DNA, în documentul citat.
Georgeta Barbălată a fost acuzată că, în 10 iulie 2012, a aflat că procurorii DNA au solicitat instanței supreme autorizarea perchezițiilor la domiciliile lui Mihai Vlad, George Bălan și Marcel Sâmpetru, în dosarul în care cei trei erau cercetați penal. Judecătoarea l-ar fi avertizat pe Mihai Vlad, prin intermediul altei persoane, că domiciliul său ar putea să fie percheziționat și că are probleme legate de Bălan, Sâmpetru și DNA, asigurându-i astfel timpul necesar pentru a distruge și ascunde documente și obiecte compromițătoare ce ar fi putut constitui mijloace de probă, zădărnicind astfel urmărirea penală, potrivit procurorilor.
De asemenea, Georgeta Barbălată ar fi dispus emiterea unor mandate de siguranță națională pe numele unor persoane, la solicitarea Serviciului Român de Informații (SRI), apoi i-ar fi divulgat lui Mihai Vlad date referitoare la persoanele care făceau obiectul de cercetare al structurilor informative, „acțiunile sale fiind de natură a pune în pericol siguranța statului”. Mihai Vlad ar fi transmis apoi aceste date și numele persoanelor față de care s-au emis mandate de siguranță națională lui George Bălan și Marcel Sâmpetru, a mai arătat DNA.
George Bălan și-a dat demisia din magistratură în noiembrie 2012. Președintele Traian Băsescu a semnat în 15 ianuarie decretul de eliberare din funcția de procuror a lui George Bălan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Și Marcel Sâmpetru a demisionat din magistratură, decretul de eliberare din funcție fiind publicat în 1 august 2012.
Comisarul șef Vlad Mihai a fost retras de la conducerea SIPI Ilfov și delegat la Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, anunța DGIPI în 12 iulie 2012.
În 3 septembrie 2012, Georgeta Barbălată, judecător la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost suspendată din funcție de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa.