Fosta șefă a ANRP, adusă la DNA pentru a fi audiată în dosarul Alinei Bica

Fosta șefă a ANRP, adusă la DNA pentru a fi audiată în dosarul Alinei Bica
Publicat: 24/11/2014, 13:22
Actualizat: 24/11/2014, 14:41

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au emis pe numele Crinuței Dumitrean un mandat de aducere, aceasta fiind ridicată de polițiști și adusă cu o mașină la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii DNA o vor audiat pe Crinuța Dumitrean și îi vor aduce la cunoștință învinuirile.

Potrivit surselor citate, Crinuța Dumitrean, președintele ANRE la data faptelor și care, potrivit Regulamentului de funcționare, era și președinta Comisiei Centrale de Despăgubiri, nu a putut fi audiată până în prezent, întrucât a fost plecată din țară.

Șefa DIICOT Alina Bica a fost arestată preventiv, sâmbătă dimineață, printr-o decizie luată de instanța supremă. Bica este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu despăgubirile aprobate în 2011 lui Gheorghe Stelian pentru un teren de 13 hectare din zona Plumbuita, supraevaluat cu 61 de milioane de euro. Alina Bica era atunci secretar de stat în Ministerul Justiției și membru al comisieri din ANRP care a aprobat despăgubirile.

Aceeași măsură preventivă a fost luată pentru Lăcrămioara Alexandru, Dragoș Bogdan, fost vicepreședinte al ANAF, care au făcut parte, și ei, din comisia care a acordat despăgubirile, și cel care a evaluat terenul, expertul evaluator Emil Nuțiu. Cei trei sunt acuzați tot de abuz în serviciu.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiar al despăgubirii pentru terenul supraevaluat, este cercetat sub control judiciar. Gheorghe Stelian, susțin anchetatorii, ar fi împărțit cu alți trei oameni de afaceri cei 61 de milioane de euro – prejudiciul în urma despăgubirii plătite pentru terenul supraevaluat.

Din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a ANRP au mai făcut parte, în 2011, fostul președinte al ANRP Crinuța Dumitrean, deputatul PDL Cătălin Florin Teodorescu, deputatul UDMR Marko Attila, Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie președintele PNL Sector 1, și Remus Virgil Baciu, toți foști vicepreședinți ai ANRP, precum și Oana Vasilescu.

Potrivit procurorilor DNA, membrii comisiei „au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuțiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafață de 13,0535 hectare de 377.282.300 lei, prin supraevaluarea acestuia cu suma de 263.327.559 lei (echivalentul a 61.714.021,6 euro), prejudiciind cu această sumă bugetul de stat”, se arată în documentul obținut de MEDIAFAX.

Astfel, potrivit procurorilor, ei au facilitat obținerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian, Valentin Vișoiu, Adrian Andrici, acționar la CS Universitatea Craiova, și Gabriel Gheorghe, care au împărțit prejudiciul de peste 61 de milioane de euro, astfel: Stelian – 46.288.238 euro, Vișoiu – 7.035.812 euro, Andrici – 4.196.800 euro și Gheorghe – 4.196.800,2 euro.

Valentin Vișoiu, acționar la societățile CNCD SA, Conarg SA, Conarg Real Estate SRL, este arestat la domiciliu, fiind cercetat și în dosarul de corupție al primarului Piteștiului Tudor Pendiuc, pentru dare de mită, spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu.

Pe 15 octombrie 2014, Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în legătură cu reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren agricol, în suprafață de 13,0535 ha, situat în București, zona Plumbuita, sector 2.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, zis Stelu, este cunoscut pentru mai multe afaceri cu imobiliare. De la el ar fi cumpărat Elena Udrea, în 2006, un teren în zona Floreasca din București, pentru a construi locuințe. Totodată, Udrea a mai cumpărat un teren pe malul lacului Grivița, tot pentru un proiect imobiliar, după ce a făcut un credit de 3,3 milioane de euro la BRD. Proiectul neavând succes, Udrea a vândut terenul și creditul lui Alexandru Faur, partener de afaceri al lui Stelian.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor