Fosta șefă ANAF, suspectată că a luat primit mită: O parte din bani mergeau la Vasile Blaga
Magistrații Curții de Apel Ploiești au decis plasarea în arest la domiciliu a șefei direcției IT din cadrul ANAF, Ancuța Anda Macovei. Potrivit motivării instanței, o parte din mita primită de Macovei, care se ridică la un milion de euro, ajungea la Vasile Blaga.
„S-a pus întrebarea unde sunt banii ce reprezintă obiectul mitei, întrebare la care s-a răspuns la fila 6 din referatul cu propunere de arestare preventivă: așa cum rezultă din procesul verbal de redare a discuției purtate în mediu ambiental întocmit în data de 26.09.2017 și din cel de fixare a unor imagini corespunzătoare convorbirilor consemnate în cuprinsul acesteia, deși inculpata era prevăzătoare și evita să se exprime verbal cu privire la elemente care ar putea-o incrimina, suspicionând că este înregistrată fără să își imagineze că este chiar filmată, consemnează pe bilete de hârtie numele Blaga și suma de 500.000, întrebându-l pe martor: păi nu ai fost atent?, în momentul în care acesta se arată nedumerit cu privire la destinația finală a banilor”, scrie în motivarea Curții de Apel Ploiești.
Potrivit unor surse judiciare numele „Blaga”, care apare pe bilețel este al lui Vasile Blaga însă acesta nu are nicio calitate în dosar.
Tribunalul Prahova a decis, în 6 octombrie, arestarea pentru 30 de zile a directorul Direcției Tehnologia Informației, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Anda Ancuța Macovei, procurorii DNA având suspiciuni că ea ar fi primit mită un milion de euro. Ulterior, aceasta a contestat arestul preventiv și a fost plasată în arest la domiciliu.
Potrivit procurorilor, în anul 2010, în calitate de director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, Ancuța Anda Macovei a cerut, pentru sine și pentru o altă persoană din conducerea instituției, de la reprezentanții a două societăți comerciale, un procentaj de 25% din valoarea unor contracte de mentenanță pentru aplicațiile componente ale Sistemului Informatic Integrat Vamal al Autorității Naționale a Vămilor pentru ca, în schimb, să organizeze procedura de licitație astfel încât să fie câștigată de o asociere din care făceau parte și cele două firme, să asigure buna derulare a contractelor și efectuarea plăților aferente.
„Din suma cerută, inculpata Macovei Ancuța Anda a primit, în perioada 2010 – 2014, pentru sine și pentru cealaltă persoană, suma totală de aproximativ un milion euro, contravaloarea unei deplasări în SUA și bunuri materiale de valoare”, conform DNA.