Fostul campion la box Vitali Klitschko este pregătit să apere Kievul cu arma în mână. „Nu am altă opțiune, trebuie să fac asta. Voi lupta”
Fostul mare boxer ucrainean Vitali Klitschko, care, de altfel, este și primarul Kievului încă din anul 2014, a anunțat că este pregătit să îmbrace uniforma militară. Acesta spune că este gata să ajute armata și trupele Ministerului de Interne să respingă atacurile rusești.
Fostul sportiv a spus că situația din țara lui nu-i dă de ales. „Nu am altă opțiune, trebuie să fac asta. Voi lupta”, a declarat Klitschko, pentru emisiunea Good Morning Britain de la postul ITV, relatează Reuters.
Acesta a menționat că, pentru el, principala prioritate este să lucreze cu forțele de poliție și militare pentru a sprijini infrastructura orașului, în așa fel încât cetățenii să nu rămână fără electricitate, gaz și apă.
„Poporul ucrainean este puternic”
Primarul a mai spus că cetățenii ucrainieni sunt gata să-și apere țara, ca soldați.
„Poporul ucrainean este puternic. Și va rămâne fidel cu sine în acest calvar teribil. Un popor care tânjește după suveranitate și pace. Un popor care consideră poporul rus ca fiind frații săi”, a scris acesta, într-o postare pe LinkedIn.
La rândul său, fratele lui Vitali, Vladimir Klitschko, s-a înrolat în armata de rezerviști a Ucrainei încă de la începutul acestei luni, spunând că dragostea pentru țara sa îl obligă să îmbrace haina militară.