Fostul deputat Gabriel Bivolaru, REȚINUT de procurori pentru furt de produse petroliere și evaziune fiscală
Fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru a fost reținut, luni, de procurorii constănțeni, alături de mai multe persoane, fiind suspectat de furt de produse petroliere, evaziune fiscală și spălare de bani, potrivit unor surse judiciare.
Gabriel Bivolaru și celelalte persoane suspectate în acest caz au fost prinși de polițiștii din Constanța în noaptea de dumincă spre luni, în urma unui flagrant, pentru oprirea lor oamenii legii trăgând mai multe focuri de armă, au spus sursele citate.
Bivolaru este suspectat de sustragere de produse petroliere pe care mai apoi le introducea în circuitul comercial. Bivolaru a operat în cadrul unei rețele formate din nouă persoane. În cadrul operațiunii de reținere polițiștii au folosit focuri de arme, însă nu asupra lui Gabriel Bivolaru.
Gabriel Bivolaru și ceilalți suspecți vor fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă în jurul orei 13.
Procurorii urmează să ceară instanței Tribunalului Constanța arestarea preventivă a lui Bivolaru și a celorlalți suspecți din acest dosar.
Prejudiciu de peste 1 milion de lei. „Era foarte inteligentă manevra. Camioanele stăteau la încărcat toată noaptea”
Prejudiciul produs de gruparea coordonată de fostul deputat Gabriel Bivolaru, reținut pentru evaziune fiscală, depăște un milion de lei, țițeiul furat din conductele Conpet fiind transportat la o rafinărie care funcționa ilegal în Năvodari, de unde apoi intra fraudulos în circuitul comercial.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului Tribunalului Constanța, inculpații furau țiței din conductă folosind instalații artizanale de perforare, după care încărcau și transportau produsul petrolier în cisterne-bazin de 30 de tone, disimulate în remorci de cereale sau în recipiente ascunse într-o autoutilitară, de unde erau transferate într-o cisternă, apoi îl duceau în depozitele unui antrepozit fiscal din orașul Năvodari. Acolo, produsul petrolier sustras era introdus în mod fraudulos în circuitul comercial de către Gabriel Bivolaru.
Procurorul care a instrumentat cazul, Teodor Niță, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că acțiunea de monitorizare a acestei grupări a început la sfârșitul lunii mai, în urma unei informații, iar de atunci s-a început supravegherea inculpaților care furau țițeiul dintr-o conductă aflată în zona localității Nisipari.
„Era foarte inteligentă manevra. Camioanele stăteau la încărcat toată noaptea pentru că dacă ar fi dat drumul la presiune, ar fi apărut scăderi. Așa, la 0,1 bari nu apăreau modificări pe grafic, deci era foarte greu observabil de cei de la Conpet. După care ajungea la Năvodari, la o rafinărie funcțională, dar neautorizată”, a precizat Teodor Niță.
La începutul lunii iunie, inculpații au mutat operațiunea în zona comunei Cumpăna, unde montaseră alte instalații artizanale.
„O chestiune de o ingeniozitate tehnică incredibilă: prin conducta de 25 de țoli a Conpet au făcut bypass în conducta de 20 de țoli a Conpet și din aceasta au scos, printr-o canalizare, undeva în câmp, la vreo doi kilometri, sub o cultură de floarea soarelui. Putea să se are liniștit acolo pentru că brăzdaru plugului nu deranja pe nimeni”, a mai spus procurorul.
Potrivit acestuia, țițeiul ajungea apoi în mașini cu rezervoare de mare capacitate, care îl transportau până în zona localității Techirghiol, unde era transferat într-o cisternă ce ducea apoi petrolul la rafinăria din Năvodari, fiind transformat într-o benzină de proastă calitate. Aceasta ajungea apoi în circuitul comercial, însă anchetatorii nu au stabilit încă modul în care era comercializat combustibilul.
Prejudiciul probat până în prezent de anchetatori este de 1,1 milioane de lei.
Instalații artizanale și mașini cu țiței sustras de membrii grupării lui Bivolaru, găsite de jandarmi
Un număr de 80 de jandarmi și polițiști au participat, sâmbătă și duminică, la acțiunea care a vizat destructrarea grupării conduse de fostul deputat Gabriel Bivolaru, fiind descoperite mai multe instalații artizanale montate pe conducte ale Conpet și autotrenuri încărcate cu țiței sustras.
Într-un comunicat transmis luni, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța spun că în urma unor descinderi făcute la Năvodari au fost depistate șase persoane și trei autotrenuri, dintre care unul era încărcat cu 27 de tone de țiței, iar în urma acțiunii două persoane au fost duse pentru audieri la sediul Parchetului Tribunalului Constanța.
De asemenea, într-o zonă aflată între DN 22C și localitatea Nisipari a fost depistată o instalație artizanală prin care era sustras combustibil, iar în apropiere de localitatea Cumpăna, în zona Autostrăzii A4, în urma decopertării conductelor de transport produse petroliere au fost descoperite alte două instalații, acestea fiind racordate la conducta Conpet. Ambele instalații intrau într-o conductă de azbociment cu diametrul de 120 de centimetri. În zona respectivă nu s-au înregistrat pierderi de țiței și nu a fost poluat solul.
Totodată, în urma descinderilor făcute în alte zone din Constanța au mai fost ridicate șase autovehicule, între care o autoutilitară care avea montate nouă rezervoare a câte o tonă și un autoturism Renault Espace, care avea un rezervor de o tonă.
Jandarmii mai spun că pe timpul acțiunii au fost luate și măsuri de blocare a unor posibile trasee de retragere a unor autovehicule în care s-ar fi putut afla persoane suspectare de furturi de combustibil din județul Constanța. Astfel, s-a încercat blocarea în trafic, în municipiul Constanța, a unui autoturism BMW suspect, însă șoferul nu a oprit, moment în care jandarmii au executat somația legală. Șoferul nu s-a suspus, a demarat și a avariat ușor aripa stânga-față a autospecialei de Poliție.
Autoturismul suspect a fost urmărit apoi pe strada Avram Iancu – strada București – bulevardul I.C. Brătianu – DN 22C – Poarta Albă. La ieșirea din localitatea Poarta Albă, a fost blocat sensul de mers către localitatea Murfatlar, șoferul a fost somat să oprească și s-a executat foc asupra autoturismului, fiind trase opt cartușe, vizând zona radiatorului și a pneurilor față.
Conform sursei citate, autoturismul nu a oprit, a întors și s-a deplasat către localitatea Poarta Albă, unde anchetatorii i-au pierdut urma. Între localitățile Murfatlar și Nisipari, un alt echipaj de jandarmi a executat semnale de oprire luminoase și acustice, autoturismul BMW a redus viteza, dar nu a oprit, astfel că a fost executat un foc de avertisment, dar mașina și-a continuat deplasarea către localitatea Murfatlar. Autoturismul a depășit barajul organizat de către jandarmi, moment în care un subofițer a executat două focuri de armă spre autoturism. Ulterior, mașina a fost găsită abandonat în apropierea comunei Lanurile. Anchetatorii au găsit portiera din partea dreapta-față avariată și urme de glonț pe bara de protecție din față, în partea dreaptă a acesteia, iar stopul din partea stângă-spate era spart.
Fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru a fost reținut de procurorii constănțeni, alături de mai multe persoane, fiind suspectat de furt de produse petroliere, evaziune fiscală și spălare de bani.
Surse judiciare declarau pentru Mediafax că Bivolaru coordona o grupare specializată în furt de produse petroliere.
Potrivit acelorași surse, în noaptea de vineri spre sâmbătă au fost prinși nouă membri ai rețelei, iar ulterior, anchetatorii au făcut mai multe percheziții la adrese din Constanța și Năvodari, acolo unde fostul deputat deține o societate comercială prin intermediul căreia ar fi fost vândut unor rafinării combustibilul sustras, fără ca aceste tranzacții să fie înregistrate în evidențele fiscale.
În 2004, fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru păgubirea BRD cu aproape 50 de milioane de euro. În acest dosar, Bivolaru a fost judecat pentru fals, uz de fals, înșelăciune și evaziune fiscală în dauna BRD.
Potrivit procurorilor, Bivolaru i-a avut complici pe Mona de Freitas și pe Paula Monica Plazzotta (administrator de cont pentru cele zece firme), acestea fugind din România la scurt timp după ce anchetatorii au început cercetările în acest caz.
În 26 februarie 2007, Gabriel Bivolaru a părăsit arestul, fiind eliberat condiționat ca urmare a deciziei Tribunalului Argeș, care a considerat că timpul pe care acesta l-a petrecut în închisoare a fost suficient pentru reeducarea, scopul pedepsei a fost atins, iar recompensele primite ilegal de fostul deputat nu-i pot fi imputate.
În martie 2007, fostul deputat Gabriel Bivolaru a fost convocat la Parchetul instanței supreme, pentru a fi audiat ca martor în dosarul deschis ca urmare a plângerii fostului premier Adrian Năstase împotriva anchetatorilor anticorupție, pe care i-a acuzat de abuz în modul de soluționare a cazului Zambaccian.
De asemenea, numele lui Gabriel Bivolaru a fost legat și de dosarul privind traficarea unor brățări dacice sustrase în 2001 din situl Sarmizegetusa Regia.
În acest dosar, în care au mai fost vizați Adrian Năstase, Ioan Talpeș, Dan Iosif și Sergiu Nicolaescu, au fost făcute verificări privind eventuala implicare a acestora în traficarea brățărilor dacice. În iunie 2007, procurorii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Bivolaru, Adrian Năstase, Ioan Talpeș, Dan Iosif și Serrgiu Nicolaescu, apreciind că nu pot fi învinuiți de tăinuire în legătură cu dispariția brățărilor dacice.