Prima pagină » Știri » Fostul deputat PDL Alin Trășculescu a venit la Tribunalul București pentru judecarea propunerii de arestare preventivă

Fostul deputat PDL Alin Trășculescu a venit la Tribunalul București pentru judecarea propunerii de arestare preventivă

Fostul deputat PDL Alin Trășculescu a venit la Tribunalul București pentru judecarea propunerii de arestare preventivă
Fostul deputat Alin Trășculescu a venit, luni, la Tribunalul București pentru judecarea propunerii de arestare preventivă în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și instigare la spălare de bani.

Fostul deputat Alin Trășculescu a venit, luni, la Tribunalul București pentru judecarea propunerii de arestare preventivă în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și instigare la spălare de bani. 

Instanța Tribunalului București urmează să ia în discuție cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de arestare preventivă a fostului deputat Alin Trășculescu.

Inițial, propunerea procurorilor trebuia să fie judecată în 22 noiembrie, însă magistratul de la Tribunalul București desemnat pentru soluționarea cauzei a constatat că Trășculescu nu este prezent și că acesta nu trebuia citat în București, ci în Vrancea, unde are domiciliul. Instanța a amânat astfel judecarea propunerii de arestare a lui Alin Trășculescu pentru 26 noiembrie.

DNA a transmis în 22 noiembrie Tribunalului București solicitarea de arestare preventivă a lui Trășculescu.

Fostul deputat Alin Trășculescu este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influență, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din trafic de influență. Totodată, procurorii au extins cercetările în cazul lui Trășculescu și pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, noile acuzații fiindu-i aduse la cunoștință în 22 noiembrie.

Propunerea de arestare preventivă a lui Alin Trășculescu a fost formulată după ce în 20 noiembrie acesta a anunțat că demisionează din funcția de deputat.

Alin Trășculescu a fost reținut din 11 noiembrie până în 12 noiembrie, în jurul orei 6.00. El a fost eliberat din arestul Poliției Capitalei după ce a expirat ordonanța de reținere emisă pe numele lui de procurorii anticorupție.

În 13 noiembrie, DNA a solicitat Camerei Deputaților, prin Ministerul Justiției, să avizeze cererea de încuviințare a arestării preventive a deputatului Alin Trășculescu. În 16 noiembrie, Comisia Juridică a Camerei Deputaților a avizat cererea anchetatorilor.

În 20 noiembrie, Alin Trășculescu a anunțat că demisionează după ce în plen a fost prezentată cererea ministrului Justiției și raportul Comisiei juridice privind încuviințarea arestării sale preventive.

Complicele lui Trășculescu, Marian Valeriu Calotă, asociat și administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, a fost reținut de procurorii DNA după ce a fost prins în flagrant delict când lua 50.000 de lei, bani pe care urma să îi dea lui Alin Trășculescu, ulterior fiind arestat preventiv.

Potrivit documentului trimis de anchetatori la Parlament, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Alin Silviu Trășculescu, în calitate de deputat și președinte al Organizației Județene a PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul denunțător Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, inițial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 de euro, din care ar fi primit, cu ajutorul lui Calotă, suma totală de 364.000 de lei, în patru tranșe – de 30.000 de lei, 124.000 de lei, 10.0000 de lei și 200.000 de lei.

Ulterior, Trășculescu ar fi pretins încă 1,1 milioane de lei, bani pe care ar fi impus să îi primească în două tranșe, de 50.000 de lei și, respectiv, 1.050.000 de lei.

„Pentru obținerea acestor foloase, Trășculescu Alin Silviu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra reprezentanților autorităților locale din județul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiții din cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii și asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, cu atribuții de verificare, avizare și aprobare în derularea procedurii specifice aceluiași program, precum și asupra reprezentanților SC Vega 93 SRL, pentru a-i determina să deruleze o relație contractuală cu SC Aquaform SRL, administrată de martorul denunțător Vintilescu Mircea Alexandru”, scriu anchetatorii în documentul citat.

De asemenea, în 6 noiembrie, Trășculescu l-ar fi determinat pe Calotă să falsifice un contract între SC Aquaform SRL și firma lui Calotă SC Maryna Exclusiv SRL, acesta fiind antedatat pentru a putea fi folosit în scopul efectuării plății și a justificării în evidențele contabile ale celor două societăți.

De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că, în perioada august – noiembrie, Marian Valeriu Calotă, l-ar fi constrâns prin amenințare pe Vintilescu să dea sumele de bani cerute de Trășculescu în schimbul intervențiilor promise.

Potrivit anchetatorilor, Trășculescu și Calotă s-ar fi întâlnit în 10 noiembrie, în municipiul Focșani, cu Vintilescu pentru a primi suma de 50.000 de lei, prima tranșă din cei 1,1 milioane de lei ceruți.

Trășculescu i-ar fi spus lui Vintilescu să îi dea lui Calotă cei 50.000 de lei, care ulterior trebuiau să ajungă la deputatul PDL.

Calotă a fost prins în flagrant delict, în 10 noiembrie, în jurul orei 20.40, după ce a primit banii de la Vintilescu.

După aproximativ 20 de minute, Trășculescu a fost oprit pe strada Independenței din Focșani, pentru percheziție corporală, fiind de asemenea percheziționat și autoturismul deputatului PDL.

Procurorii DNA susțin în referatul prin care cer arestarea lui Alin Trășculescu că deputatul i-a cerut denunțătorului său 200.000 de euro chiar în Parlament, într-o sală a grupului PDL.

De asemenea, Trășculescu îi spunea denunțătorului că bate la ușă campania electorală și că are nevoie de 200.000 de euro, percepția denunțătorului fiind aceea că această sumă reprezenta o plată pe care deputatul o cerea în schimbul traficării influenței sale.

Anchetatorii au prezentat în referatul trimis Parlamentului și transcrieri ale unor înregistrări audio-video dintre Calotă și Vintilescu din care rezultă că îl amenința pe Vintilescu să dea sumele de bani cerute de Trășculescu în schimbul traficării influenței și chiar ar fi trimis acasă la denunțător recuperatori.

În 6 noiembrie, într-o întâlnire dintre cei trei, Trășculescu îi spunea lui Vintilescu că întreaga afacere de care a beneficiat firma sa, SC Aquaform SRL, prin proiectul PNDI este meritul său exclusiv.

În timpul discuției, Trășculescu a revenit asupra necesității sumelor de bani pretinse pentru finanțarea campaniei sale electorale, spunând: „În momentul ăsta eu mă duc, că am treabă … trebuie să mai ies deputat și ies, indiferent ce se întâmplă, dar acum am nevoie de ajutor. Important e că ați încasat. Nu mă duceți cu mănuși! Că nu sunt fraier!”.

Pe de altă parte, Trășculescu spunea: „M-am bătut pentru județ, nu pentru voi neapărat, pentru județul meu și să aduc niște fonduri acolo. Că ați fost principalii beneficiari, e partea a doua”.

Procurorii au menționat că, la începutul întâlnirii, Trășculescu le-a cerut lui Vintilescu și Calotă, ca măsură de precauție, să ascundă telefoanele mobile sub picior.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Citește și