Prima pagină » Știri » Fostul director al ROMATSA, audiat în dosarul accidentului din Apuseni

Fostul director al ROMATSA, audiat în dosarul accidentului din Apuseni

Fostul director al ROMATSA, audiat în dosarul accidentului din Apuseni
Fostul director al ROMATSA, audiat în dosarul accidentului din Apuseni

Tot vineri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), au mai fost audiate și alte persoane în același dosar, urmând ca anchetatorii să încerce să obțină informații de mai mulți martori în perioada imediat următoare.

La sfârșitul lunii noiembrie, fostul președinte al Comisiei de investigație privind accidentul aviatic din munții Apuseni, Sorin Cimpoeru, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, semnalând presiuni din partea superiorilor din cadrul Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile. În urma depunerii plângerii, procurorii au început urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, conform reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Până la acest moment, în cadrul anchetei desfășurate de PICCJ, ROMATSA a trimis, în urma solicitării venite de la procurori, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituții, în timpul zborului aeronavei. Pe lângă transcrierea convorbirilor, procurorii Secției Parchetelor Militare au mai cerut de la ROMATSA și documente referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului.

De asemenea, anchetatorii au solicitat Serviciului de Telecomunicații Speciale fișele de caz referitoare la accidentul aviatic și procedura urmată de operatorii serviciului 112, de la sesizare și până la închiderea cazului, potrivit metodologiilor, procedurilor operaționale și protocoalelor în vigoare. Procurorii au solicitat STS declasificarea convorbirilor efectuate prin 112 în ziua producerii accidentului aviatic din Apuseni, precum și relații privind tehnicile de localizare a apelanților acestui serviciu.

Procurorii au mai solicitat, de la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), relații privind modalitatea tehnică în care furnizorii de servicii publice de telefonie asigură preluarea apelului la serviciul de urgență 112 și facilitează localizarea acestor apeluri de către SNUAU 112.

De asemenea, s-au mai primit de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării documentele prezentate în ședința din 2 februarie 2014 privind accidentul aviatic, dar și , înregistrările video ale aeronavei din momentele anterioare decolării, venite de la Școala Superioară de Aviație Civilă.

În momentul de față, anchetatorii au mai strâns la dosar și raportul preliminar întocmit de inspectorii Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS), document primit de la Ministerul Transporturilor.

De asemenea, au fost audiați ca martori angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naționale, controlori de trafic aerian, conducerea și personalul Școlii Superioare de Aviație Civilă, ofițeri de rang superior din Jandarmeria Română și Inspectoratului General al Aviației Civile, angajați ai Serviciului de Ambulanță București – Ilfov.

Părinții și sora Aurei Ion au fost, în 21 martie, la PICCJ, unde au dat declarații în anchetă, iar procurorii le-au pus la dispoziție dosarul.

Pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munții Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița dintre județele Cluj și Alba. În accident au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la București la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.

În acest caz, procurorii au decis începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, dar și pentru neluare și nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja