Prima pagină » Știri » Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a cerut Judecătoriei Sectorului 4 să fie eliberat condiționat

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a cerut Judecătoriei Sectorului 4 să fie eliberat condiționat

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a cerut Judecătoriei Sectorului 4 să fie eliberat condiționat
Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a cerut, luni, la Judecătoria Sectorului 4, să fie eliberat condiționat, avocatul din oficiu care l-a apărat spunând că în cazul acestuia ar trebui să se aplice prevederile legale mai favorabile și să fie eliberat după executarea unei treimi din pedeapsă.

Victor Atanasie Stănculescu a fost adus, luni dimineață, la Judecătoria Sectorului 4 pentru judecarea cererii sale de eliberare condiționată din penitenciar, după ce a executat o treime din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Revoluției de la Timișoara.

Avocat din oficiu care l-a apărat a arătat în fața instanței că sunt întrunite condițiile pentru eliberarea lui Stănculescu, inclusiv Comisia de la nivelul penitenciarului fiind de acord cu acest lucru.

Acesta a mai spus că Victor Atanasie Stănculescu ar trebui să beneficieze de prevederile legale mai favorabile, respectiv vechiul Cod penal, și să fie eliberat condiționat după ce a executat o treime din pedeapsă, arătând totodată că acesta a avut un comportament „ireproșabil” în penitenciar.

Procurorul de ședință a cerut instanței respingerea cererii lui Stănculescu, pe motiv că fapta pentru care a fost condamnat este deosebit de gravă, astfel că acesta trebuie să continue executarea pedepsei în regim de detenție.

Instanța Judecătoriei Sectorului 4 a rămas în pronunțare și urmează să stabilească dacă Stănculescu va fi sau nu eliberat condiționat.

Victor Atanasie Stănculescu a solicitat, în 24 februarie, Judecătoriei Sectorului 4, să fie eliberat condiționat. Fostul general, în vârstă de 85 de ani, încarcerat din octombrie 2008, a arătat, în cererea de eliberare condiționată, că a executat mai bine de cinci ani de închisoare din pedeapsa de 15 ani la care a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Potrivit noului Cod penal, liberarea condiționată în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani se poate dispune după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere, conform noului Cod de procedură penală.

Dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de trei zile de la comunicare, se mai arată în noul Cod de procedură penală.

În 22 ianuarie, după ce a fost audiat la Parchetul general în dosarul evenimentelor produse în București în timpul Revoluției din 1989, fostul general spunea că speră să fie eliberat condiționat după ce execută o treime din pedeapsa de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluției de la Timișoara.

La 10 ianuarie 2013, Tribunalul Ilfov a respins o cerere a lui Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale. Fostul general formulase solicitarea pe motiv că afecțiunile grave de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar.

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanței supreme i-au condamnat pe Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, aceștia fiind degradați. Cei doi au fost încarcerați în aceeași zi, la scurt timp foștii generali formulând cereri în instanță de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale.

Generalul Mihai Chițac a murit în 1 noiembrie 2010, în locuința sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice.

După ce mai multe cereri de întrerupere a pedepsei au fost respinse de instanță, Victor Atanasie Stănculescu a trimis o cerere de grațiere la Președinție, la care Ministerul Justiției a dat aviz negativ.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului