„Soluția era, după părerea mea, cea firească, iar judecătorii dovedesc tot mai mult că judecă după probele de la dosar, după faptele comise de oameni și nu după ținte stabilite pe traseul SRI- DNA. După o activitatea de 35 de ani am fost nevoit să întrerup orice activitate pentru că mi-au spus să nu iau legătura cu nimeni”, a declarat Toni Greblă, la Antena 3.
Întrebat dacă a fost țintă din cauza legilor Big Brother pe care urma să se pronunțe CCR, Greblă a afirmat: „Coldea și alții de la SRI împreună cu DNA au simțit că legile Big Brother le erau foarte utile pentru a face execuții sumare și au fost supărați pe acest lucru. Efortul de investiție în aparatură și programe adecvate era de peste 200 mil de dolari, atfel încât să dea un exemplu CCR și exemplul l-au dat prin mine”.
Fostul magistrat CCR a mai spus că cel mai mult l-a deranjat faptul că a fost plimbat în cătușe și că întreg dosarul i-a afectat familia. În 2015, Toni Greblă a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA.
La ultimul termen, procurorii DNA au cerut închisoare cu executare pentru fostul senator și judecător CCR, Toni Greblă, acuzat de infracțiuni de trafic de influență, fals în declarații și constituire de grup infacțional organizat.
Avocata fostului senator a solicitat eliminarea de la dosar a tuturor probelor fizice, adică a interceptărilor, invocând o decizie a CCR cu nr. 22/2018, potrivit căreia tot ceeea ce se dovedește a fi ilegal în rechizitoriu să fie scos din procese. Judecătoarea a respins atunci cererea avocatei lui Toni Greblă, anunțând că își menține punctul de vedere din încheiere și că o să se pronunțe asupra legalității probelor la pronunțarea pe fond în această cauză.
Toni Greblă, judecător la Curtea Constituțională la data faptelor, a fost acuzat acuzat de trafic de influență, în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția (două infracțiuni), precum și constituirea unui grup infracțional organizat, în vederea pregătirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 – 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcției de senator (până la data de 18 decembrie 2013, când și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională) și ulterior judecător la CC, a pretins și primit de la Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele: în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită, întreținerea și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5 (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate Bîrcină), în echivalent de 56.070 euro; în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri; în 2 noiembrie 2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afișe.
„Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni și determina diferiți funcționari publici să îndeplinească și să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ș.a.)”, susțin procurorii anticorupție.
Toni Greblă a fost suspectat suspectat că, în perioada 2010-2015, „a exercitat în fapt activități specifice calităților de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societății) și director general (activități comerciale), disimulate prin interpuși, încălcând dispozițiile de incompatibilitate (privind incompatibilitățile judecătorului de la Curtea Constituțională și ale senatorului)”. Procurorii au precizat că Toni Greblă a desfășurat neîntrerupt activități comerciale, direct și prin interpuși, în legătură cu ferma agricolă pe care o deține în județul Gorj și cu o societate comercială care are ca obiect principal de activitate producția de energie electrică.
DNA mai spune că, începând din august 2014, Toni Greblă Toni a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetățean turc, cetățeanul moldvean Victor Dolghi și Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetățeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.
Cei cinci ar fi constituit un grup infracțional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federația Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.
„În fapt, embargoul unilateral al Rusiei este un răspuns la instituirea regimului autonom de sancțiuni de către Uniunea Europeană Rusiei. În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în țară, cât și în afara țării, acționând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit. În perioada 2014 – 2015, aceștia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârșirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate”, susțin anchetatorii.
Toni Greblă declara, înainte de a fi reținut, că este convins că adevărul va ieși la iveală, pentru că nu a „devalizat banul public”, iar unele acuzații sunt „interpretări fantasmagorice”.
În 2 februarie, procurorii DNA au cerut aviz de la Senat pentru arestarea preventivă și trimiterea în judecată a lui Toni Greblă. Acuzațiile i-au fost aduse la cunoștință judecătorului Curții Constituționale în 22 ianuarie, când a fost dus de anchetatori cu mandat la Direcția Națională Anticorupție. Toni Greblă a intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie, după ce cazul său a fost discutat la Curtea Constituțională. În 4 februarie, Toni Greblă a demisionat de la Curtea Constituțională.
Ulterior, procurorii au extins acuzațiile în cazul judecătorului constituțional și au cerut avizarea de către Senat a arestării sale și pentru faptele de favorizare a făptuitorului și folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Procurorii DNA arătau, în referatul prin care cereau arestarea și trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, că acesta l-ar fi amenințat pe Laurențiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), întrucât nu era de acord cu o compensare propusă de o firmă a lui Ion Bîrcină, care avea datorii la CEO, Greblă spunându-i că nu îl va uita și că va avea grijă să fie „terminat”.
Anchetatorii mai spus că Toni Greblă ar fi intervenit, pentru Ion Bîrcină, în schimbul foloaselor necuvenite primite, la directori ai unor companii de stat din energie, dar și la un funcționar din Compania Națională de Autostrazi și Drumuri Naționale din România.
În același dosar mai sunt cercetați omul de afaceri Ion Bîrcină, deputatul PSD Iulian Iancu, membru în Consilul Național al PSD, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi și generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române -1880.
Ion Bîrcină este un personaj controversat, având mai multe dosare penale.
De altfel, în octombrie 2012, Bîrcină a fost trimis în judecată de DNA, alături de alți trei parteneri de afaceri de-ai săi, pentru că ar fi oferit mită de peste o jumătate de milion de euro fostului senator Gergely Olosz, pentru a-i fi atribuit preferențial un contract de furnizare de energie la CEZ Oltenia, în perioada 2007-2008 Gergely Olosz fiind președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În iulie 2013, Bîrcină a fost condamnat de Tribunalul București la patru ani de închisoare cu executare în acest dosar, în timp ce Olosz Gergely a fost condamnat la șapte ani de închisoare. În prezent, dosarul este pe rolul Curții de Apel București, după ce magistrații au stabilit că Tribunalul nu era competent să judece cauza, întrucât fostul parlamentar avea calitatea de avocat, ceea ce atrage competența Curții de Apel.