UPDATE 18:50 Fostul manager al Spitalului Malaxa a mers vineri la DNA, unde a fost informat că este urmărit penal. După mai multe ore de audieri procurorii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
DNA anunță că l-a pus sub învinuire pe Florin Secureanu, fost manager al Spitalului Malaxa, acesta fiind acuzat că în perioada 2009-2016 „a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului”, prejudiciul fiind de aproape două milioane lei.
„Din probele administrate a rezultat că s-au emis facturi pentru un număr de 1075 zile, ceea ce înseamnă că suspectul și-a însușit, în 1075 de zile, sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totală delapidată este evaluată la 1.944.594 lei, ceea ce reprezintă și prejudiciu cauzat spitalului clinic Nicolae Malaxa. Pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale instituției publice sumele de bani astfel delapidate, suspectul Secureanu Adrian Florin a cerut personalului din cadrul serviciilor din subordinea sa (serviciul financiar – contabil, serviciul achiziții, serviciul administrativ), să întocmească în fals documente justificative (facturi și chitanțe). În acest scop, directorul spitalului s-a folosit de două societăți comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT și prestatori de servicii de reparații și mentenanță calculatoare ai spitalului. În realitate, aceste două societăți nu au avut niciodată contracte cu spitalul clinic Nicolae Malaxa și în consecință nu au prestat niciun serviciu și nu au livrat niciun fel bunuri instituției publice”, anunță DNA.
În perioada 20 mai 2011 – noiembrie 2016, Florin Secureanu ar fi cerut în mod repetat unei firme care avea atribuite contracte de achiziție directă cu spitalul să îi plătească o serie de deplasări pe care el și apropiați ai săi le făceau în străinătate și în țară, societatea plătind 470 de deplasări ale acestuia și ale apropiaților săi, în valoare de 801.138 lei.
„Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului și apropiații săi, plătite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat în achiziționarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, etc. Destinațiile au fost variate, atât în Europa, America, Asia, cât și în România”, precizează procurorii.
Florin Secureanu a deținut funcția de manager al spitalului clinic Nicolae Malaxa din București în perioada 2007- noiembrie 2016, fiind numit în funcție de către Primăria Municipiului București, autoritate publică în subordinea căreia se află spitalul.
Fostul manager al Spitalului Malaxa a mers vineri la DNA, unde a fost informat că este urmărit penal, urmând ca procurorii să stabilească dacă se impun măsuri preventive în acest caz.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că fostul manager al Spitalului Malaxa a răspuns la citația procurorilor, prezentându-se la audieri.
Primarul Capitalei l-a demis pe Florin Secureanu de la conducerea Spitalului Malaxa, după ce în spațiul public au apărut informații referitoare la cheltuieli ilegale pe care acesta le-ar fi făcut. DNA a deschis o anchetă, procurorii ridicând documente de la unitatea medicală săptămâna trecută.
Tolo.ro a publicat înregistrări audio în care ar apărea managerul Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, în timp ce își jignește subordonații dar și declarații ale unor angajați a căror identitate nu a fost făcută publică, aceștia precizând că din spital ar fi ieșit bani ilegal, pe baza unor facturi fabricate în unitatea medicală.
La data de 30 noiembrie Ordinul de Malta a anunțat că fostul manager al Spitalului Malaxa nu este membru al instituției și că se ia în calcul acționarea acestuia în instanță. Precizările au fost făcute după ce în declarația de interese a lui Adrian Securean se menționează că este membru al Fundației Marelui Priorat Român Autonom al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan De Jerusalim – Cavalerii de Malta. Potrivit declaratiei de avere, acesta are trei imobile în sectorul 2 din București, un teren în Ilfov, o parte dintr-un teren de 2.500 mp din județul Dâmbovița, patryu terenuri în satul Contești din județul Mureș și părți din două imobile, unul în Târgu Ocna și celălalt în Târgoviște. De asemenea, medicul are bijuterii în valoare de 6.000 euro și tablouri însumând 5.000 euro.