Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Găești
Tribunalul Dâmbovița a respins, vineri, recursul procurorilor anticorupție în cazul fostului ministru al Apărării Victor Babiuc, astfel că acesta a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Găești, după ce a executat o treime din pedeapsă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Magistrații dâmbovițeni au menținut astfel sentința pronunțată în 19 decembrie 2013 de Judecătoria Găești, care admisese cererea de eliberare condiționată a lui Victor Babiuc.
Decizia de vineri a Tribunalului Dâmbovița este definitivă.
La sfârșitul anului trecut, procurorii DNA au contestat decizia de eliberare condiționată a lui Victor Babiuc, luată de Judecătoria Găești, astfel că acesta a rămas încarcerat până la judecarea recursului la Tribunalul Dâmbovița.
În 19 decembrie 2013, Judecătoria Găești a stabilit că fostul ministru al Apărării Victor Babiuc poate fi eliberat condiționat.
Imediat după decizia Judecătoriei, procurorii Parchetului Judecătoriei Găești nu au declarat recurs și nu au contestat nici ulterior admiterea cererii de eliberare condiționată, însă procurorii anticorupție au transmis instanței cererea de recurs, care a fost înregistrată la sfârșitul anului trecut.
Solicitarea de eliberare condiționată formulată de Victor Babiuc a fost înaintată instanței în condițiile în care Babiuc are 75 de ani, iar Codul penal prevede ca bărbații condamnați în vârstă de cel puțin 60 de ani pot fi eliberați condiționat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult zece ani.
Victor Babiuc, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri Becali – MApN, a fost întemnițat în 21 mai 2013, el fiind încarcerat mai întâi la Penitenciarul Rahova, apoi transferat la Jilava și, ulterior, la Penitenciarul Găești.
În iulie 2013, instanța a decis că fostul ministru al Apărării poate executa pedeapsa în regim deschis.
Alături de Babiuc, în dosarul schimbului de terenuri au fost condamnați de instanța supremă, în 20 mai 2013, finanțatorul Stelei, Gigi Becali, și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină.