Fostul ministru Cristian David, plasat din arest preventiv în arest la domiciliu. Decizia este definitivă
Decizia este definitivă, astfel că fostul ministru părăsește arestul preventiv în care se află din 22 ianuarie.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au decis, și pe 17 martie, să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cel la domiciliu, în cazul lui David, decizia fiind contestată de procurori.
Fostul ministru a fost arestat în 22 ianuarie în dosarul în care este acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al județului Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent președinte suspendat al Consiliului Județean Buzău, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Județeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Procurorii au arătat că, în acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care acționa pentru Cecilia Viorica Știrbulescu în vederea revendicării terenului de 15 hectare situat în municipiul Buzău, ar fi apelat la Valeriu Roger Nițescu, directorul de cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune în legătură cu prefectul Cristinel Bîgiu, în condițiile în care dosarul de revendicare era tergiversat. Nițescu i-ar fi spus atunci lui Mladin că nu îl cunoaște pe prefect, dar că ar putea să intervină Cristian David la Bîgiu.
„Ulterior, având confirmarea dată de Nițescu Valeriu Roger cu privire la intervenția ministrului internelor și reformei administrative, numitul Mladin Adrian s-a prezentat la Instituția Prefectului județul Buzău, unde a luat legătura cu Bîgiu Marian Cristinel, prezentându-i acestuia situația dosarului de revendicare. La data de 18.09.2007, în timp foarte scurt după realizarea intervenției, Comisia Județeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis titlul de proprietate pe numele persoanelor pentru care mandatarul a acționat Știrbulescu Cecilia Viorica asupra unei suprafețe de teren de 15 hectare”, potrivit procurorilor.
Nițescu ar fi cerut și primit 1,1 milioane de euro de la Mladin, spunându-i acestuia că ministrul Cristian Davis a pretins 500.000 de euro pentru a interveni la prefect.
În 1 februarie 2008, Nițescu și Adrian Mladin au mers împreună la o bancă din centrul Capitalei, de unde Mladin a scos 500.000 de euro. Ulterior, cei doi au mers la sediul Ministerului Internelor, unde Nițescu i-a dat lui Cristian David cei 500.000 de euro, susțin procurorii.
În documentele procurorilor se mai arată că, în 2007, la solicitarea lui Cristian David, Cristinel Bîgiu s-ar fi întâlnit cu Adrian Mladin, pentru a-l ajuta cu eliberarea unor titluri de proprietate. La acea întâlnire, Bîgiu i-ar fi spus că este vorba de o speță dificilă și, având în vedere că terenul se află în intravilanul orașului Buzău, sunt multe persoane care „se bat pe el”.
„Înțelegând sensul cuvintelor și pentru a lămuri toate aspectele ce decurgeau din acestea, Mladin Adrian i-a solicitat numitului Bîgiu Cristinel o întâlnire privată. Aceasta a avut loc într-o cafenea din Buzău, ocazie cu care a fost prezentat numitul Doloiu Gheorghe, ca fiind persoana de contact pe viitor pentru rezolvarea tuturor aspectelor”, au arătat procurorii.
Cristian David a fost denunțat în 2014, iar DNA a cerut, în 10 noiembrie, aviz de la președinte pentru urmărirea penală a fostului ministru al Internelor, pentru luare de mită. În 19 noiembrie 2014, Traian Băsescu, șeful statului la acea dată, anunța că a dat avizul pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Cristian David, precizând că decizia nu înseamnă că acesta este vinovat, dar va merge în fața procurorilor pentru clarificări.
Într-un alt dosar, DNA anunța, în 5 martie 2014, că David, la data faptelor având funcția de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, este urmărit penal pentru abuz în serviciu sub forma participației improprii, uz de fals și fals în declarații, care ar fi fost făcute pentru a justifica 60.000 de euro.
În 26 februarie 2014, Cristian David și-a dat demisia din funcția de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, alături de ceilalți miniștri liberali din Guvern. În aceeași zi, după ce DNA a cerut aviz pentru urmărirea sa, Cristian David a demisionat și din calitatea de membru al PNL, spunând că a luat această decizie pentru a nu afecta imaginea partidului urmare a acuzațiilor procurorilor.
Președintele Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, care a fost prefect din ianuarie 2005 până în mai 2007, apoi senator, în mandatul 2008-2012, a fost suspendat din funcție, în decembrie 2014, după ce a fost arestat preventiv pentru luare de mită.
Cristinel Bîgiu și finul acestuia, Florin Colgiu, acuzați de luare de mită, respectiv complicitate la această infracțiune, au fost arestați în 7 decembrie 2014, de magistrații Tribunalului București. Bîgiu este urmărit penal pentru că ar fi cerut și primit bani în schimbul unor contracte pe bani publici.