Fostul ministru Daniel Funeriu, după ce laserul de la Măgurele a atins puterea maximă: România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței! – VIDEO

Publicat: 19 08. 2020, 21:22
Actualizat: 19 08. 2020, 21:25
Fostul ministru Daniel Funeriu, după ce laserul de la Măgurele a atins puterea maximă: România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței! Ține de noi să fructificăm acest avantaj competitiv uriaș / Sursă FOTO: Daniel Funeriu - Facebook

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu a făcut miercuri câteva precizări referitoare la faptul că pe 19 augusut 2020 laserul de la Măgurele a atins puterea maximă, dar și despre demiterea lui Nicolae Zamfir de la conducerea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.

Cel mai puternic laser din lume, care se găsește în România, a ajuns la 10 petawați, ceea ce înseamnă 10% din puterea soarelui. Laserul ELI-NP plasează România în prezent în vârful științei pe plan mondial.

Laserul de la Măgurele, cel mai puternic din lume, a atins 10% din puterea soarelui

„Laureatul Nobel Mourou a spus-o mai bine decât aş putea-o spune eu: pentru prima dată în istoria sa România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței. De acum încolo ține de noi să fructificăm acest avantaj competitiv uriaş. Dacă suntem proşti şi în dulcele stil mioritic ne băgăm bețe în roate unii altora, ne vom bate joc de această oportunitate istorică. Dacă ne vom uni în jurul oamenilor de calitate care au demonstrat că pot duce proiectul în acest punct istoric, vom reuşi. Am vorbit recent cu profesorul Mourou şi el era entuziasmat de posibilitatea utilizării luminii extreme pentru aplicații în fizică nucleară”, a declarat Daniel Funeriu pentru edupedu.ro.

https://www.facebook.com/DanielPFuneriu/videos/1518118331709416/

Daniel Funeriu, despre demiterea lui Nicolae Zamfir: Lucrurile se termină foarte prost pentru cei care sunt de partea minciunii. Aviz amatorilor!

Nicolae Zamfir a fost demis vineri de la conducerea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” de către ministrul Educației, Monica Anisie.

„Realitatea nu iartă: când o echipă doboară un record mondial înseamnă că echipa e cea mai bună. Nu mă interesează amănunte de bucătărie internă dar vă spun atât: întotdeauna adevărul învinge şi lucrurile se termină foarte prost pentru cei care sunt de partea minciunii. Aviz amatorilor”, a punctat fostul ministru al Educației.

https://www.facebook.com/DanielPFuneriu/videos/1518137845040798/

Detalii despre scandalul de la Măgurele, după demiterea academicianului Nicolae Zamfir de la cârma institutului: „Monica Anisie nu l-a avertizat niciodată că a greșit cu ceva” (EXCLUSIV)

Nicolae Zamfir, directorul celui mai mare proiect de cercetare din România – laserul de la Măgurele (ELI-NP), a fost revocat din funcție.Decizia de revocare a lui Nicolae Zamfir de la conducerea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), care implementează proiectul laserului de la Măgurele, a fost luată de ministrul Educației, Monica Anisie. Aceasta a emis un ordin prin care revocă un alt ordin dat tot în timpul mandatului său și prin care era de acord cu prelungirea mandatului deținut de Nicolae Zamfir, scria sâmbătă Edupedu.

În locul academicianului Zamfir a fost numit Nicolae Mărginean, unul dintre principalii opozanții ai lui Nicolae Zamfir.

GÂNDUL.RO a vorbit cu Dragoș Șeuleanu, director executiv al MHTC – Măgurele High Tech Cluster, care ne-a precizat că, academicianul Zamfir a primit vineri un telefon de la Ministrul Educației prin care era informat că deja i s-a semnat ordinul de demitere.

„Ministrul nu i-a transmis niciodată vreun avertisment”

Doamna ministru l-a contactat telefonic în cursul zilei de vineri pe domnul academician și l-a anunțat că deja i-a semnat ordinul de demitere. Ceea ce este surprinzător este că doamna Anisie nu l-a avetizat niciodată în legătură cu vreo greșeală. Potrivit codului muncii, sancționarea se face treptat. În preambulul hotărârii nu scrie motivul pentru care a fost demis. La ora 14:02 a primit ordinul care intra în vigoare de la ora 14, spune Dragoș Șeuleanu pentru GÂNDUL.RO.

În același timp, directorul executiv al MHTC punctează că demiterea a apărut după mișcarea internă „a unor colegi din institut, un număr destul de mic față de numărul total”.

Povestea superlaserului de la Măgurele, cel mai puternic din lume. Academicianul Nicolae Zamfir: „În cercetarea din România cea mai mare problemă e finanțarea”

În urmă cu un an, mai exact în luna martie a anului 2019, laserul de la Măgurele, proiect finanțat din fonduri structurale cu aproximativ 311 milioane de euro, atingea puterea de 10 PetaWatts, cea mai mare din lume. Proiectul a fost realizat în strânsă colaborare cu profesorul francez Gérard Mourou, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2018.

Despre această descoperire, Gândul.ro a discutat cu academicianul Victor Nicolae Zamfir, care la vremea interviului era director general al Institutului Național de Fizică Nucleară „Horia Hulubei” și al centrului ELI-NP .

Reporter: Domnule academician, pentru ca cititorii să înteleagă, care e istoria acestei descoperiri?

Nicolae Zamfir: Povestea laserului de la Măgurele a început în 2006, când cercetătorul francez, Gérard Mourou, proaspăt întors în Franța din SUA, și care făcuse în 1985 o descoperire privind construcția laserelor de mare putere, reușea să coaguleze cercetătorii și inginerii din domeniu laserelor și să facă o propunere la Comisia Europeană de construcție a unuia dintre cele mai puternice lasere din întreaga lume. În acea perioadă, în Europa s-a elaborat o foaie de parcurs, pentru megaproiectele din Europa. Mega înseamnând de la sute de milioane în sus. În total au fost 36 de mari proiecte în toate domeniile științei, iar fizica și ingineria, au primit cele mai multe proiecte, fiind domeniile cele mai mature care au ajuns la nivelul să construiască mari centre. Așa că unul dintre aceste proiecte a fost ELI(The Extreme Light Infrastructure), conceput pe ideea de a construi lasere de mare putere în Europa.

Citește mai multe DETALII aici.