Fostul Ministru de Interne, Ioan Rus înainte de audierile la Parchet: Îmi cer scuze fetelor mari Crin Antonescu și Traian Băsescu
Ioan Rus a declarat, luni, că Traian Băsescu și Crin Antonescu nu l-au sunat niciodată să modifice liste în plus sau în minus, arătând că faptele arată că el este la ușa Parchetului, nu la restaurant, că „a fost demisionat” și că cei doi sunt „politicieni de anvergură din România, fete mari”.
„Nu s-au făcut presiuni, domnul președinte interimar Crin Antonescu nu m-a sunat niciodată nici să modific liste în plus sau în minus, nici să fac altceva. A spus doar la TV că sunt mincinos și că am de ascuns ceva”, a spus Ioan Rus, răspunzând unei întrebări cu privire la presiunile ce s-ar fi exercitat asupra sa pentru a modifica numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente pentru referendumul din 29 iulie.
Totodată, Ioan Rus a spus că nici președintele suspendat Traian Băsescu nu l-a sunat pentru a face presiuni asupra sa.
„Domnul președinte suspendat Traian Băsescu, la rândul său, nu m-a sunat niciodată să modific nicio listă în dreapta, nici în stânga. Mi-a explicat doar la TV, din ușa garajului, cum îi cu pușcăria, cu organizatorii”, a declarat Ioan Rus.
El a adăugat că „a fost demisionat”, lucru care confirmă faptul că „nimeni nu a exercitat nicio presiune asupra sa”.
„Faptele arată … că eu sunt în ușa Parchetului, nu la vreun restaurant și că am fost demisionat. Deci înseamnă că nimeni nu a făcut nicio presiune asupra mea și îmi cer scuze public acestor doi politicieni de anvergură, fete mari în România, că nu m-or presat în niciun fel”, a mai spus Ioan Rus.
Fostul de Interne Ioan Rus s-a prezentat, luni, la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind citat pentru a fi audiat ca martor în dosarul privind referendumul, în care sunt cercetați Victor Paul Dobre, Ioan Căbulea și Constantin Manoloiu, pentru abuz în serviciu.
Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a cerut Camerei Deputaților avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administrației Victor Paul Dobre care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea au înaintat Curții Constituționale o adresă prin care precizau că MAI nu-și poate asuma numărul de alegători.
Potrivit procurorilor, Victor Paul Dobre, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, a semnat o adresă prin care preciza că MAI nu-și poate asuma numărul de alegători, document înaintat Curții Constituționale de șeful Direcției pentru Evidența Persoanelor, Constantin Manoloiu.
Procurorii îi cercetează pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe chestorul de poliție Constantin Manoloiu și pe secretarul de stat Nicolae Căbulea, șeful Departamentului Ordine și Siguranță Publică din MAI.
Fostul ministru de Interne Ioan Rus îi spunea lui Victor Paul Dobre, într-o discuție despre listele electorale, în 4 august, că el le-a spus că nu semnează „niciun singur om în plus sau în minus”, pentru că „eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrânețile în pușcărie!.
Ioan Rus îi spunea lui Victor Paul Dobre că li se cere să se demonstreze faptul că referendumul este valid și că ei trebuie să facă „cvorumul ăla”.
„Păi, de unde…să-l facem?”, îi spunea Rus lui Dobre într-o discuție telefonică din seara zilei de 4 august, potrivit referatului prin care procurorii cer avizul de urmărire penală pentru fostul ministru al Administrației Victor Paul Dobre.
Fostul ministru al Internelor mai spunea că a vorbit cu premierul și că a transmis că vine în 6 august în Capitală. În cazul cvorumului, Rus spunea că le-a transmis că „dacă există această posibilitate”, el nu are nicio problemă, dar „noi zicem, în tâmpenia noastră că nu se poate, deci, tâmpenia noastră nu are cu ce să vă încurce!”.
Rus mai spunea că sunt unt unii care susțin că ei se opun, că el este omul președintelui și Dobre s-a „convertit”.
Fostul ministru de Interne îi mai spunea lui Dobre că el nu semnează „niciun singur om în plus sau în minus! Și cu asta basta! (…) Că nu înțeleg, că ăsta e un gest politic important care…Bun, e important, dar eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrânețile în pușcărie!”.