Fostul ministru Stelian Fuia, audiat la DNA în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu

Publicat: 21 01. 2014, 12:38
Actualizat: 07 02. 2019, 19:11

Stelian Fuia a venit, marți, la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu, în legătură cu vânzarea unor imobile aparținând Stațiunii de Cercetare Fundulea, prin care ar fi fost favorizați sora și cumnatul acestuia.

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a declarat, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că va face declarații după discuțiile cu procurorii, „dar și mâine în Comisie”. Acesta a venit la DNA însoțit de avocatul său, Cristian Ene.

DNA a anunțat, în 8 ianuarie, că a fost începută urmărirea penală față de Stelian Fuia, director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea la data faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un avantaj patrimonial.

În același dosar sunt cercetați sora și cumnatul acestuia, Alexandrina și Daniel State, asociați la SC Procera Agrochemicals, acuzați de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă calificată.

Procurorii au arătat, în rezoluția de începere a urmăririi penale, că Stelian Fuia, în calitate de director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice (SCDPAM) Fundulea, „a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită”, fapt ce a permis vânzarea ilegală, printr-o licitație din 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiți societății la care sora acestuia era asociat.

Stelian Fuia, deși știa că împotriva Stațiunii de Cercetare Fundulea s-a declanșat, ca urmare a unei sentințe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituția le deținea în calitate de concesionar, nu a făcut contestație la executare, conform Codului de procedură civilă, și nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului, au precizat procurorii în documentul citat.

Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, inițial, Stațiunea de Cercetare Fundulea o avusese față de Stațiunea Didactică Belciugatele. După încuviințarea executării silite, cu acordul Stațiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanță, de societatea la care sora și cumnatul lui erau asociați, respectiv Procera Agrochemicals.

„Avantajele patrimoniale obținute de SC Procera Agrochemicals, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în patrimoniul învinuiților State Alexandrina și State Daniel (soră și cumnat ai lui Fuia Stelian), asociați la SC Procera Agrochemicals. Cei doi beneficiari ai foloaselor au cunoscut și au acceptat prejudicierea statului prin modalitatea descrisă mai sus”, se mai arată în documentul citat.

Fostul ministru Stelian Fuia a fost ajutat în procedura ilegală de licitație în cazul imobilelor Stațiunii de Cercetare Fundulea de un executor judecătoresc și „a îndestulat” firma surorii și cumnatului său cu aproape 180.000 de lei, potrivit procurorilor.

„Numitul Fuia Stelian, în calitate de director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea, funcție pe care a deținut-o în perioada 1 martie 2005 – 15 decembrie 2008, cu știință, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedura de licitație organizată de învinuitul Constantin Oprișan (executor judecătoresc față de care este deja începută urmărirea penală) la 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului, în valoare de 243.950 de lei și la îndestularea în acest mod a creditorului SC Procera Agrochemicals România SRL cu suma totală de 174.631 de lei”, au arătat procurorii în ordonanța de începere a urmăririi penale.

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia declara, pentru MEDIAFAX, că dosarul „nu are legătură” cu activitatea sa politică, că este „mai vechi, de peste opt ani” și că în 2012 s-a dispus în cazul său neînceperea urmăririi penale.

Fuia a precizat că are „o hârtie” de la Ministerul Finanțelor care certifică faptul că activele la care se face referire în dosar sunt și astăzi în domeniul public al statului.

„Acest dosar nu are legătură cu activitatea mea politică. Dosarul este unul vechi de peste opt ani și, din câte știu eu, a fost închis printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale în 2012. Surprinzător este că apare acest dosar, nu știu ce elemente noi au apărut pentru a se schimba rezoluția, vom vedea. Important este că pentru activele supuse executării eu am făcut tot ce e posibil ca ele să rămână în domeniul public al statului. Eu am atacat în justiție, ca director, actul de execuție și, la ora actuală, dacă cineva este curios să verifice situația activelor de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea, putea vedea că și astăzi aceste active sunt în domeniul public”, a explicat Fuia.

În octombrie 2008, Agenția Națională de Integritate sesiza Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul lui Stelian Fuia, atunci deputat PDL de Călărași, solicitând să facă verificări pentru fals în declarația de interese.

Agenția Națională de Integritate arăta atunci că Fuia, în calitate de director al Stațiunii de Cercetare Fundulea, a încheiat un contract cu firma Procera Agrochemicals Romania SRL, la care deținea 50 la sută din acțiuni, nerespectând dispozițiile legale privind conflictul de interese.

În urma verificărilor prealabile, ANI a constatat neconcordanțe referitoare la acționariatul SC Procera Agrochemicals Romania SRL, firmă la care Fuia ar fi fost acționar, conform declarațiilor de interese depuse de acesta.

Potrivit datelor înregistrate atunci la Oficiul Național al Registrului Comerțului, SC Procera Agrochemicals Romania SRL nu avea asociați persoane fizice.

Procurorii Parchetului instanței supreme au dispus, în 3 martie 2010, netrimiterea în judecată a lui Fuia, pentru fals în declarația de interese.

Decizia a fost contestată de ANI la Înalta Curte de Casație și Justiție în 30 aprilie 2010, plângerea fiind respinsă ca nefondată în 23 iunie 2010.

În februarie 2012, Stelian Fuia, atunci deputat și președinte al PDL Călărași, era propus la conducerea Ministerului Agriculturii, în Cabinetul Ungureanu. El a condus ministerul Agriculturii din 9 februarie 2012 până la sfârșitul lunii aprilie a aceluiași an.

Stelian Fuia a fost, între anii 2004 și 2006, vicepreședintele PD Călărași, apoi timp de un an a fost secretar general al filialei, iar din 2007 până în 2008 a îndeplinit funcția de prim-vicepreședinte al PD Călărași. În ianuarie 2011 a fost ales președinte al Organizației Județene Călărași a PDL. Stelian Fuia a demisionat din PDL la jumătatea anului 2012.