FOSTUL OFIȚER MAI care a mințit autoritățile a rămas cu sechele pulmonare de la coronavirus

Publicat: 07 04. 2020, 17:13
Actualizat: 07 04. 2021, 01:57
PANDEMIE. Dosar penal la un spital din România. Mai mulți angajați, inclusiv managerul, au COVID-19 / Sursă Foto: Mediafax Foto

Fostul ofiter MAI Nelu Lupu, care a mințit că nu a călătorit în străinatate și a infectat zeci de persoane cu COVID-19, a rămas cu sechele pulmonare și are nevoie de un aparat de oxigen.

În vârstă de 60 de ani, acesta a fost externat din spital luni, relatează Ziare.com.

„El a avut o formă severă de infecție cu COVID-19, motiv pentru care există niște sechele pulmonare, adică niște complicații respiratorii cronice și o să urmeze o evaluare ulterioară pe partea pneumologică. Deocamdată, el se află în autoizolare”, a spus Adrian Marinescu, medic infecționist, pentru Știrile TVR.
Fostul ofițer MAI a fost internat la Spitalul de Urgenta „Dimitrie Gerota”, spital care a intrat în carantină totală, din cauza faptului că acessta a mințit. Grupul de Comunicare Strategică a precizat, săptămâna trecută, că în spital a fost facută dezinfectarea și igienizarea, iar activitatea a fost reluată. Totuși, spitalul nu este încă pregătit pentru a primi noi pacienți.
Ofițerul în rezervă nu a declarat, inițial, că a călătorit în străinătate, iar ulterior autoritățile au stabilit ca el s-a intors din Israel la finalul lunii februarie. Fostul ofițer MAI s-a ales cu un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce ar fi infectat zeci de persoane, pacienți și cadre medicale de la Spitalul de urgență „Dimitrie Gerota”.