Fostul portar Silviu Lung, implicat într-un accident soldat cu un mort și doi răniți, va mai rămâne internat cel mai probabil până vineri
Fostul portar Silviu Lung implicat, miercuri, într-un accident rutier în județul Dolj, soldat cu moartea unui bărbat și rănirea sa și a altor doi tineri, este în stare bună și va mai rămâne internat în Spitalul Județean Craiova cel mai probabil până vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Șeful Secției de Neurochirurgie a Spitalului Județean (SJU) Craiova, Alexandru Cameniță, a declarat, joi, că Silviu Lung „mai are amețeli și îl doare capul”.
„Silviu Lung are o stare generală bună, dar va mai rămâne internat cel mai probabil și în cursul zilei de astăzi (n.r. – joi) și mâine, pentru că mai are amețeli, îl doare capul, dar loviturile suferite la nas și frunte nu-i pun probleme. Vrea să fie lăsat în pace, să nu fie supus presiunii media”, a afirmat Alexandru Cameniță.
El a precizat că fata de 16, rănită în accident și aflată în starea cea mai gravă, „are o stare proastă în general”, medicii urmând să decidă „momentul cel mai bun în care s-ar putea interveni chirurgical”.
„Pacienta are un hematom la cap, vom decide în orele următoare care este momentul cel mai bun în care s-ar putea interveni chirurgical, are o stare proastă în general”, a mai spus Alexandru Cameniță.
Tânăra este în prezent internată pe Secția de Neurochirurgie a SJU Craiova.
Conform sursei citate, fratele fetei, în vârstă de 15 ani, rănit de asemenea în accidentul de miercuri este în stare bună și va rămâne internat la Secția de chirurgie-ortopedie-pediatrie.
Silviu Lung a fost vizitat la spital, joi dimineață, de foști colegi, între care Gheorghiță Geolgău, fost jucător de fotbal la Craiova Maxima.
„Am vorbit cu Silviu Lung, este bine, îi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Mi-a povestit că își aduce aminte doar o mașină în ceață, că a încercat să tragă dreapta de volan ca să evite impactul, vedeți că mașinile sunt lovite în partea stângă, dar nu s-a putut până la urmă evita accidentul. Nu știe exact cum s-a întâmplat totul, îi pare nespus de rău, îi pare rău și că nu poate să stea de vorbă cu dumneavoastră, probabil o va face când se va simți bine. Eu nu-l știu ca fiind un șofer care circulă cu viteză, îl știu ca fiind un om prudent, dar acum vă dați seama condițiile meteo, ceața aceea deasă. Eu nu cunosc zona, dar înțeleg că accidentul nu a avut loc chiar în curbă, ar fi fost cu 100 de metri înainte de curbă”, a spus Gheorghiță Geolgău.
Accidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 15.00, pe drumul european E 79, care leagă Craiova de Calafat, în localitatea doljeană Radovani, după ce autoturismul Mercedes condus de Silviu Lung a intrat pe contrasens și a lovit frontal o mașină Renault în care se aflau trei persoane.
În urma impactului, șoferul care conducea autoturismul Renault, un bărbat de 41 de ani, a murit, iar alte trei persoane – doi frați de 15 și 16 ani, copiii bărbatului decedat, și Silviu Lung – au fost rănite.
Potrivit polițiștilor, mașina în care se afla Silviu Lung se deplasa dinspre Calafat spre Craiova, iar cealaltă dinspre Craiova spre Moțăței, localitatea de domiciliu a șoferului decedat și a celor doi frați răniți. Adolescenții terminaseră orele la un liceu din Craiova și erau transportați acasă de către tatăl lor.
Silviu Lung a fost testat de oamenii legii cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii doljeni vor întocmi dosar penal pe numele lui Silviu Lung pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Dolj, Amelia Căprărin.
Șeful Secției de Neurochirurgie a Spitalului Județean (SJU) Craiova, Alexandru Cameniță, declara, miercuri, că Silviu Lung este în afara oricărui pericol, fiind lovit la nas și la frunte.
De asemenea, el preciza că fata de 16 rămâne are un hematom cranio-cerebral. fiind în starea cea mai gravă, și a fost internată la Secția de Neurochirurgie, iar fratele ei, care a suferit o contuzie toracică, a fost internat la Secția de chirurgie-ortopedie-pediatrie.
Miercuri seară, la Spitalul Județean Craiova au ajuns soția și cei doi băieți ai lui Silviu Lung, dar și prieteni și foști colegi de la Universitatea Craiova.
Silviu Lung, în vârstă de 57 de ani, a fost portar al echipei naționale de fotbal, dar și la Steaua București și Universitatea Craiova. Lung a evoluat și la echipa națională a României, în 77 de meciuri, făcând parte din lotul României la Euro 1984 și la Campionatul Mondial din 1990.
În prezent, Silviu Lung este antrenor cu portarii la CS Universitatea Craiova.