Fostul prefect de Olt, Eugen Ionică, a ajuns la spital după ce s-a împușcat accidental în mână

Publicat: 30 10. 2013, 19:50
Actualizat: 29 09. 2018, 03:40

Fostul prefect de Olt Eugen Ionică a ajuns, miercuri după-amiază, la Spitalul Județean Slatina, după ce s-a împușcat accidental în mâna stângă, înaintea unei partide de vânătoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Eugen Ionică le-a declarat anchetatorilor că arma s-a descărcat accidental, înainte de a merge la o partidă de vânătoare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Olt, Claudia Radu, incidentul a avut loc, miercuri după-amiază, în localitatea Tufeni, județul Olt.

Conform anchetatorilor, fostul prefect de Olt plecase la o partidă de vânătoare împreună cu un prieten de-al său pe un domeniu din județul Olt, însă la un moment dat pușca de vânătoare i s-a descărcat accidental rănindu-l la mâna stângă.

Fostul prefect a fost transportat la Spitalul de Urgență Slatina, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.

În prezent, fostul prefect de Olt Eugen Ionică este în afara oricărui pericol.

„În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală. S-a stabilit că bărbatul deținea arma în mod legal și, de asemenea, avea autorizație pentru vânătoare”, a declarat Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.