Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Craiova al Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată pe Antonie Solomon, în stare de libertate, la data faptelor primar al Craiovei, acuzat de abuz în serviciu.
Potrivit DNA, procurorii le-au mai trimis în judecată pe Carmen Liana Grigorie, sub control judiciar, la data faptelor consilier juridic la Direcția Contencios Juridic și Asistență de Specialitate din cadrul Primăriei municipiului Craiova, acuzată de abuz în serviciu în formă continuată, și pe Nicoleta Miulescu, în stare de libertate, la data faptelor secretar al Craiovei, acuzată de abuz în serviciu.
Conform rechizitoriului întocmit de către procurori, în anul 2007, Antonie Solomon, în calitate de primar al Craiovei și de președinte al comisiei de aplicare a prevederilor Legii 10/2001, împreună cu Grigorie și Miulescu, și-au exercitat necorespunzător atribuțiile de serviciu în ceea ce privește emiterea unei dispoziții de restituire în natură a unui imobil compus dintr-un teren de 1.310 metri pătrați și o clădire de 330 metri pătrați, situat în municipiul Craiova.
Acest document a fost întocmit de către Liana Grigorie fără a ține seama că actele prezentate de persoana care a făcut notificarea nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire și erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, neșutând demonstra calitatea de moștenitor legal sau testamentar al acesteia, existența unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească faptul că imobilul a fost preluat abuziv și fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei și să fi primit o propunere de soluționare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Mai mult, susțin procurorii, Carmen Liana Grigorie a atestat în mod neadevărat că imobilul ar fi fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, deși era donat autorității publice locale prin act autentic.
Prin aceste demersuri, potrivit anchetatorilor, s-a produs o pagubă în dauna Primăriei Craiova în valoare de 2.064.216 lei, echivalentul a 660.000 euro.
Procurorii au instituit sechestrul asupra mai multor imobile aparținând lui Solomon și Miulescu.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Craiova, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
În septembrie 2013, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupție, potrivit unei decizii a instanței supreme, în același dosar în care omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare.
Antonie Solomon era acuzat că a primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, acționar principal al firmei PIC din Pitești, pentru a-i facilita acestuia diverse servicii în Craiova.
În 10 decembrie 2014, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Pelendava, după ce magistrații Tribunalului Dolj au respins recursul procurorilor DNA la cererea de eliberare condiționată formulată de acesta și au menținut decizia dată de Judecătoria Craiova, în luna noiembrie, care admisese solicitarea de eliberare condiționată a lui Solomon.
La ieșirea din penintenciar, Solomon a spus că nu știe ce rău a făcut orașului, însă știe că a făcut „mult rău” familiei sale, susținând că dacă ar fi să mai ia o hotărâre s-ar înscrie în Partidul Proștilor, „că doar ei pot fi fericiți”.
Antonie Solomon a fost primar al Craiovei între 2004 și 2012. În 2004, el a fost ales primar din partea PSD, iar la alegerile locale din 2008 a candidat din partea PDL și a obținut al doilea mandat.
În anul 2010, Solomon a fost arestat preventiv mai multe luni în dosarul de corupție în care a fost apoi condamnat, în această perioadă el fiind suspendat din funcția de primar. La eliberarea din arest, Slomon și-a reluat funcția de edil al Craiovei.