Fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu, a plecat din Pro România
Gelu Diaconu, fost șef al ANAF, pleacă din Pro România după doar trei luni de la înscrierea în partidul lui Victor Ponta, despre care spune că „și-a făcut un fel de renume din a nu-și respecta cuvântul”.
Gelu Diaconu: Victor Ponta, un foarte bun fost prim ministru
„Cum spuneam, am venit pentru Victor Ponta în pofida faptului ca și-a făcut un fel de renume din a nu-și respecta cuvântul. Cu toate acestea, el rămâne pentru mine un foarte bun fost prim ministru. Curajos în luarea de decizii economice liberale. Concluzia la cele scrise mai sus nu poate fi decât una singură: de astăzi nu mai sunt membru al partidului Pro Romania spre ușurarea tandemului amintit mai sus și a altora care poartă de grijă acestui partid”, se arată într-un mesaj transmis vineri de Gelu Diaconu pe grupul de whatsapp al partidului, în momentul în care liderii Pro România din Ilfov se reuniseră pentru a serba rezultatul bun obținut în sector.
Gelu Diaconu se declară nemulțumit de „chibzuitul dom’ președinte și entuziastul său tânăr secretar general” al Pro România Ilfov, Mircea Ursache și, respectiv, Andrei Rizoiu, care „peste noapte (…) s-au transformat in mari strategi politici.
„Nu mai sunt membru al Pro România”
„La începutul lui iulie, lipsiți de organizații, erau modești și cooperanti. Astăzi, s-au urcat pe valul succesului conjunctural și țes intrigi. Mă separă prea multe de acești doi oameni, liderii d-vs actuali. Nu voi enumera nimic acum din ceea ce mă separă de ei, pentru că nu vreau să vă stric momentul festiv”, a comentat Diaconu.
„Concluzia la cele scrise mai sus nu poate fi decât una singură: de astăzi nu mai sunt membru al partidului Pro Romania spre ușurarea tandemului amintit mai sus și a altora care poartă de grijă acestui partid. Numai bine va doresc tuturor și mult succes!”, mai scrie Diaconu.