Fostul șef al ANI: Am făcut parte din statul paralel. Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora
„Da, cred că am făcut parte din acel stat paralel, dar eu am făcut totul din bună credință. Gândiți-vă că instituțiile, clasa politică sunt praf. Nu se mai pot face construcții, nu se mai poate lucra la proiecte. Se rezolvă dispute personale prin instituții. Părerea mea e că lucrurile nu mai pot continua așa. Sesizările se făceau și în interiorul partidelor. Își făceau unii altora dosare. E impropriu să spui că Horia Georgescu a nenorocit ceva sau pe cineva. (..) Probabil unii trebuiau să devină țapi ispășitori. Nu eram nimic greșit că mă întâlneam cu directorul SRI și nu puteam pune la îndoială ce-mi spunea cel mai înalt om al statului. Dacă stau zece persoane la o masă și unul rămâne în picioare, lucrurile sunt foarte clare. Nu mă refer la doamna Kovesi, ci la domnul Maior. Eu am fost, să zicem un exponent al statului paralel, care timp de 9 ani am stat la masă cu aceste persoane și brusc am devenit un biet penal. Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora”, a declarat Horia Georgescu șa B1TV.
Referitor la atacurile unor politicieni, printre care Codrin Ștefănescu, fostul șef ANI a spus: „Am observat reacția extrem de dură și incorectă (n.r. a lui Codrin Ștefănescu), pentru că nici nu puteam să mă apăr. Nu știu dacă domnia sa se mai consultă cu prietenul său foarte apropiat dl Gabriel Oprea. E de notorietate relația. A avut un exces de zel în felul în care a acționat, ulterior declarației mele.(..) N-aș vrea să duc discuția aici în plan politic, dar revenind la dl Codrin Ștefănescu, până la urmă Oprea a fost vicepremier pe securitate națională, a înființat acel grup din care făceau parte multe instituții. A fost o întâlnire mediatizată la Palatul Victoria, unde au fost prezenți domnii Ponta, Maior.”.
Georgescu a precizat că nu crede că Iohannis are legătură cu „execuția lui”.
„Nu vreau să comentez acest aspect. Am vorbit în fața comisiei SRI. Mai departe să vedem ce va ieși la iveală. Nu cred că președintele Iohanis are legătură cu execuția mea, ci sunt aproape sigur că președintele a fost profund dezinformat. Am vrut să-mi dau demisia (după ce a fost ales Iohannis președinte – n.r.)”, a precizat fostul șef al ANI.