Fostul șef al Direcţiei de Pază şi Ordine Brașov, trimis în judecată
Fostul director al Direcţiei de Pază şi Ordine (DPO) Braşov, Ion Chiran, a fost trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupţie, prejudiciul în acest dosar fiind de peste 5 milioane de lei, anunţă, marţi, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ion Chiran, la data faptelor director al Direcţiei de Pază şi Ordine (DPO) a judeţului Braşov, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 fapte), folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că în perioada 2010 – 2014, Ion Chiran şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară în sensul că, în calitate de director al Direcţiei de Pază şi Ordine a judeţului Braşov şi ordonator de credite, printre altele, ar fi pus la dispoziţia unei societăţi comerciale, pe care ar fi administrat-o împreună cu o rudă a sa şi care avea ca obiect prestarea unor servicii de protecţie şi pază, în baza unui contract de comodat, un imobil şi un număr de peste 100 angajaţi (foşti agenţi de pază disponibilizaţi de la DPO Braşov).
De asemenea, procurorii DNA spun că Ion Chiran ar fi încheiat cu aceeaşi societate mai multe contracte de asociere în participaţiune care aveau ca obiect derularea în bune condiţii a contractelor de prestări servicii de pază la anumiţi beneficiari ai Direcţiei de Pază şi Ordine a judeţului Braşov, fără iniţierea şi desfăşurarea unei proceduri de licitaţie deschisă şi ar fi dispus introducerea unor clauze contractuale în aşa fel încât împărţirea rezultatelor financiare să se realizeze aproape exclusiv în beneficiul societăţii respective (iniţial 97% ulterior 99% din veniturile realizate de asociere).
Chiran car fi decis nejustificat plata către firma pe care o conducea
Totodată, procurorii DNA îl acuză pe Chiran că ar fi decis nejustificat plata către aceeaşi firmă a unor sume de bani în condiţiile în care serviciile de pază au fost executate în mare parte de agenţi din cadrul Direcţiei pe care o conducea.
„De asemenea, inculpatul Chiran Ion, acţionând cu ştiinţă tot pentru favorizarea propriilor interese, şi-ar fi majorat salariul de bază cu încălcarea prevederilor legale, prin încheierea a patru acte adiţionale la contractul individual de muncă. Prin aceste demersuri, bugetul Direcţiei de Pază şi Ordine a judeţului Braşov a fost prejudiciat cu suma totală de 5.026.617 lei, concomitent cu asigurarea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societatea administrată de inculpatul Chiran Ion”, arată DNA.
Direcţia de pază şi Ordine a Judeţului Braşov a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.510.594 lei.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.