Fostul şef al Poliţiei Locale Timişoara, pensionat pentru că Dominic Fritz i-a refuzat prelungirea contractului
Directorul adjunct al Poliţiei Locale Timişoara, care a condus timp de şase ani instituţia, cumulând pensia MAI cu salariul, a fost obligat să se pensioneze. La 66 de ani, Cojan a cerut o prelungire a contractului de muncă, dar Dominic Fritz l-a refuzat.
Dorel Cojan a împlinit anul trecut 65 de ani, iar acesta a mai putut rămâne în funcţie încă un an, pe baza unei cereri aprobate de fostul primar Nicolae Robu.
Pentru că termenul până la care a fost prelungit contractul expiră în iulie, Cojan a cerut prelungirea contractului de muncă cu încă un an.
Dominic Fritz a refuzat prelungirea contractului cu Cojan
Dominic Fritz a refuzat, însă, prelungirea contractului cu Cojan, prevalându-se de un articol din OUG privind Codul Administrativ care spune că „cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică”.
Fostul şef al Poliţiei Locale Timişoara a contestat în instanţă decizia primarului Fritz, urmând ca judecătorii să decidă dacă Dorel Cojan mai poate rămâne pensionar-angajat sau trebuie să se mulţumească doar cu pensia.
Dorel Cojan, în funcţii de conducere aproape 40 de ani
Din CV-ul lui Dorel Cojan reiese că în ultimii 38 de ani acesta a stat 35 de ani numai pe funcţii de conducere. Concret, între 1981 şi 1985, Cojan a fost Şeful Compartimentului Sectorişti din cadrul Biroului de Ordine Publică al Miliţiei Municipiului Timişoara. Între 1988 şi 1990, Cojan a fost şeful Compartimentului Agenţi Ordine din cadrul Biroului de Ordine Publică al Miliţiei Municipiului Timişoara. Cojan evită, însă, să folosească termenul de Miliţie, folosind şi pentru perioada dinainte de 1989 denumirea de Poliţie.
După Revoluţie, Dorel Cojan a fost pe rând şeful Biroului Ordine Publică Timişoara, adjunct al Şefului Poliţiei Municipiului Timişoara pe linie de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră, şeful Biroului Poliţie Rutieră Timişoara, şeful Secţiei 4 Poliţie Timişoara, adjunct al Şefului Poliţiei Municipiului Timişoara pe linie de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră, şeful Secţiei 2 Poliţie Timişoara, adjunct al Şefului Poliţiei Municipiului Timişoara pe linie de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră. Din 2006, Dorel Cojan ocupă funcţia de director executiv adjunct al Poliţiei Locale Timişoara, conducând în ultimii cinci ani instituţia care nu are un director executiv.