Fostul șef al SPP lansează acuzații dure: Subordonarea Serviciului, „ținta unor persoane cu funcții de conducere în Ministerul de Interne”
„Deși nu sunt un apropiat al domnului Dragnea, îl știu ca un om ponderat, echilibrat și greu de convins, dacă nu ai argumente. De aceea nu îl suspectez de o decizie luată din alte considerații, vis-a-vis de Serviciul de Protecție și Pază, decât cele expuse în mod public. Nu pun la îndoială faptul că este convins că informațiile pe care le-a primit, în legatură cu această temă, sunt adevarate. (..) Ceea ce știu este faptul că subordonarea acestei structuri a fost permanent ținta unor persoane cu funcții de conducere în Ministerul de Interne”, a scris Dumitru Iliescu pe pagina sa de Facebook.
Dumitru Iliescu susține că, deși Dragnea a refuzat la numirea în funcția de președinte al Camerei Deputaților protecția SPP, a solicitat să îi fie desemnat un aghiotant în care avea încredere.
„Din datele pe care le am, domnul Dragnea a fost informat în faza inițială de un fost ofițer al instituției. (..) În anul 2015, în perioada în care domnul Victor Ponta era internat în spitalul din Turcia, domnul Dragnea i-a făcut o vizita acestuia. Ofițerul SPP l-a însoțit, dar în mod ilegal. Și-a luat concediu, nu a solicitat aprobare pentru deplasarea în străinătate, conform regulamentelor militare, și nu a informat conducerea SPP despre această misiune. Nu am nicio îndoială că i s-ar fi dat imediat aprobarea și că s-ar fi luat toate măsurile ce se impun pentru o astfel de activitate”, mai spune fostul șef al SPP.
Ulterior, la întoarcerea în țară, acesta a fost concediat, susține fostul șef al Serviciului.
„Dupa trecerea în rezervă, domnul Dragnea l-a ajutat pe acest fost ofițer SPP să fie numit Secretar de Stat în Guvern și membru în mai multe consilii de administrație. La scurt timp, după aprobarea demisiei din SPP, a fost contactat de ofițeri dintr-o altă structură de informații, și i s-a propus să colaboreze cu ei. Din acel moment domnului Dragnea i s-au furnizat o serie de informații referitoare la acțiunile ilegale ale conducerii SPP, îndreptate împotriva demnitarilor protejați. Nu cunosc dacă informațiile furnizate sunt corecte sau nu, dar cunosc modul în care o informație falsă se poate prezenta ca adevarată”, a scris Iliescu.
Iliescu precizează că ar putea fi vorba de o acțione de manipulare și dezinformare.
„Însă pentru a ne convinge dacă lucrurile stau așa sau nu, este necesar ca Parlamentul, prin comisiile de specialitate competente, să deruleze o anchetă în acest sens și să-i audieze pe ofițerii de protecție și pe aghiotanți dacă cei din conducerea SPP le-au cerut date despre demnitari, altele decât cele pentru îndeplinirea misiunilor de protecție. În același timp, având în vedere faptul că s-a renunțat la protecția din partea organului de stat abilitat să faca acest lucru, este necesar ca structura competentă din Parchetul General să înceapă cercetarile pentru a determina persoanele din SPP, ale căror acțiuni ilegale au condus la luarea acestei decizii de către Presedinții celor două Camere ale Parlamentului și de către membrii Guvernului în frunte cu Primul-ministru, această decizie punând în mod evident în pericol Siguranța Națională, prin crearea unei stări reale de vulnerabilitate în ceea ce privește protecția demnitarilor, parte componentă a acțiunilor menite să o realizeze”, susține Dumitru Iliescu.
Liviu Dragnea l-a acuzat, în repetate rânduri, pe Lucian Pahonțu, șeful SPP de implicare politică.
În susținerea lui Dragnea a venit și Paul Stănescu, vicepremier, care spune că a fost abordat de o persoană care i-ar fi transmis mesajul lui Pahonțu, prin care îi promitea chiar șefia PSD, după ce Liviu Dragnea va fi „executat”.