Prima pagină » Știri » Fostul socru al lui Mihail Bălășescu, principalul suspect în cazul uciderii acestuia, a fost găsit SPÂNZURAT

Fostul socru al lui Mihail Bălășescu, principalul suspect în cazul uciderii acestuia, a fost găsit SPÂNZURAT

Fostul socru al lui Mihail Bălășescu, principalul suspect în cazul uciderii acestuia, a fost găsit SPÂNZURAT
George Adrian Epaminonda Burchel, fostul socru al lui Mihail Bălășescu și principalul suspect în cazul uciderii acestuia, a fost găsit spânzurat într-o pădure din apropierea telecabinei din Bușteni, județul Prahova, au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.

Sursele citate au precizat că, din primele date ale anchetatorilor, rezultă că bărbatul găsit spânzurat în pădure este George Adrian Epaminonda Burchel, care s-ar fi sinucis.

Mașina condusă de acesta, un Ford Focus argintiu, fusese găsită abandonată, luni dimineață, tot la Bușteni. Autoturismul avea roțile din spate dezumflate și se afla pe strada Telecabinei din Bușteni, unde ar fi fost abandonată cu cel puțin trei zile înaintea datei la care a fost găsită, potrivit unor martori.

George Burchel ar fi lăsat unei rude un bilet în care anunța că îl va omorî pe Bălășescu și că după aceea nu va fi de găsit.

Acesta a fost inițial localizat la Cheia, într-o zonă muntoasă, de unde și-a sunat soția și a apelat numărul de urgență 112, anunțând că intenționează să se sinucidă.

Tribunalul Ilfov a decis, pe 9 septembrie, emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele fostului socru al lui Mihail Bălășescu, el fiind acuzat că l-a ucis, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, pe fostul secretar adjunct al PNL.

Fostul socru al lui Mihail Bălășescu era dat în urmărire internațională, în urma unei decizii a Tribunalului București.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, în timp ce se afla în locuința sa din orașul Bragadiru, George Burchel l-a lovit de mai multe ori pe Mihail Bălășescu, cu o vază în cap și l-a sugrumat cu cinci coliere din plastic, acte ce au dus la moartea fostului secretar adjunct al PNL.

„Conform concluziilor provizorii medico-legale, moartea lui Bălășescu Mihail Marius a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin ștrangulare.Victima prezenta și o serie de leziuni traumatice (plăgi contuze epicraniene și la nivelul feței, fractură nazală, hematoame, echimoze, excoriații) care s-au putut produce prin lovirea cu un corp dur, cu puțin timp anterior decesului, în contextul procedurii ștrangulării”, arătau procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Burchel.

Avocata care l-a reprezentat pe Mihail Bălășescu în procesul de partaj susține că fostul secretar adjunct al PNL depusese mai multe plângeri la Poliție împotriva fostei sale soții și a rudelor acesteia, care l-ar fi urmărit.

Avocata Lidia Cernătescu a declarat, pe 5 septembrie, pentru MEDIAFAX că un conflict între Mihail Bălășescu și fosta sa soție Ana Maria Burchel a pornit după ce fostul secretar general adjunct al PNL a primit în urma partajului o mașină. Autoturismul era însă folosit de fostul socru al lui Bălășescu.

„De la pronunțarea partajului de către Judecătoria Sectorului 5 era urmărit. Doamna Burchel i-a pulverizat spray lacrimogen în față și a fost internat în spital. Sora dumneaei și iubitul acesteia l-au urmărit. Am depus plângeri la Secția 1 Poliție, atât pe numele fostei soții, cât și pe numele surorii acesteia și al iubitului ei. Domnul Bălășescu trebuia să vină la cabinet pentru a completa plângerile, dar nu m-a mai sunat”, a declarat Lidia Cernătescu, avocata care l-a reprezentat în procesul de partaj pe Mihail Bălășescu.

Potrivit avocatei, pe 31 august, Mihail Bălășescu a sunat-o și i-a spus că fostul socru l-a chemat pentru a-i da mașina, dar ea l-a sfătuit să nu meargă după autoturism.

Mihail Bălășescu a fost secretar general adjunct al PNL în perioada în care Crin Antonescu a fost președintele partidului.

Citește și