Fostul șofer al lui Sorin Oprescu, reținut de DNA
Cristian Stanca, zis Grenadă, a fost reținut de procurorii anticorupție pentru complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită și trafic de influență, potrivit unor surse judiciare.
Fostul șofer al lui Sorin Oprescu va fi prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.
Primarul Capitalei a fost reținut de DNA, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi primit mită 25.000 de euro.
Oprescu va fi dus duminică, la ora 19.00, la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit DNA, edilul Capitalei a primit banii prin intermediul șefului unei instituții din Primărie, de la patru denunțători.
Potrivit surselor citate, o parte din banii primiți mită de Oprescu au fost găsiți asupra sa, iar o parte la locuința acestuia.
Conform anchetatorilor, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful unei instituții publice din subordinea primăriei și o persoană de încredere a primarului, Oprescu a primit de la primul 25.000 de euro din 60.000 de euro pretinși de cei doi de la patru denunțători pentru edil.
Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Oprecu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.
Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 și 33 la sută din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită. O parte de 10 la sută din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.
Avocatul său, Alexandru Chiciu, a declarat că a fost mandatat de Sorin Oprescu să precizeze că primarul Capitalei nu a cerut niciodata bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari, apărătorul arătând și că acuzațiile de luare de mită ale procurorilor DNA sunt nefondate
„La o primă analiză a dosarului, pot spune că acuzațiile DNA sunt nefondate. Ele se bazează pe „deducții” ale unor persoane, fapt inacceptabil într-o asemenea situație. Clientul meu m-a mandatat să vă spun că niciodata nu a cerut bani, direct sau indirect, prin intermediari, de la nimeni. Banii nu au fost primiți de la denunțători, iar domnul Oprescu nu știa proveniența lor. Era de datoria DNA să clarifice mai bine acest dosar, nu să arunce în arest un om, doar pe vorbele aruncate de alți inculpați”, a declarat avocatul Alexandru Chiciu pentru MEDAFAX.
Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală București, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR și apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, președintele PSD București, funcție din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în fața lui Mircea Geoană competiția pentru funcția de președinte al partidului.
În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcția de primar general al municipiului București, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.