VIDEO FOTO | Cancelarul german Olaf Scholz a fost primit la Cotroceni de președintele Iohannis
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a ajuns în România unde va avea o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis și cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Acesta a fost primit în urmă cu puțin timp la Palatul Cotroceni de președintele Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că discuțiile pe care le-a avut cu cancelarul Olaf Scholz au vizat dinamizarea cooperării bilaterale pe toate planurile, în special în contextul actual marcat de multiple provocări și crize suprapuse.
”Am evocat liantul autentic dintre cele două țări reprezentat de comunitatea românească din Germania și de cea a etnicilor germani din România. Germania nu este doar cel mai important partener comercial al României și al doilea investitor în economia românească, ci și un aliat de încredere, care contribuie la asigurarea securității în regiune”, a declarat Iohannis.
El a mai spus că în prim-planul convorbirilor s-a aflat, de asemenea, situația de securitate determinată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
”Am prezentat sprijinul multidimensional acordat Ucrainei, în diferite domenii, inclusiv prin facilitarea tranzitului de cereale, precum și măsurile pe care noi le-am luat în sprijinul celor peste 3,8 milioane de refugiați ucraineni care ne-au trecut granița și al celor peste 110.000 dintre aceștia care au decis să rămână în România. Este crucial ca toate aceste eforturi să continue, cât timp este nevoie, atât din partea Uniunii Europene, cât și din partea statelor membre”, a mai spus Iohannis.
De asemenea, discuțiile dintre cei doi au vizat posibilitățile de creștere a sprijinului României şi al Germaniei pentru partenerii estici, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în cadrul NATO, mai ales pentru Ucraina și Republica Moldova.
”Am subliniat, în special, că este foarte important să sprijinim substanțial stabilitatea și reziliența Republicii Moldova în faţa provocărilor securitare cu care se confruntă, inclusiv în plan energetic.
Am mulțumit Cancelarului Scholz pentru sprijinul acordat întăririi Flancului Estic, pentru misiunea de poliție aeriană în spațiul aerian al țării noastre în anul 2022, precum și pentru prezența în structurile NATO din România.
Sperăm să dezvoltăm această cooperare pentru a consolida în mod semnificativ postura aliată de descurajare și apărare în fața provocărilor tot mai complexe.
Marea Neagră este acum mai mult ca oricând de importanță strategică. De aceea, susținem că este necesară o prezenţă sporită a NATO în Marea Neagră, ceea ce reclamă includerea problematicii Mării Negre în toate procesele relevante pentru consolidarea securităţii spaţiului euroatlantic”, a mai spus Iohannis.
De asemenea, Iohannis a mai spus că principalul obiectiv al României râmăne aderarea la Spațiul Schengen în acest an.
”Am avut, totodată, o discuție amplă cu Cancelarul Scholz cu privire la aspecte de actualitate de pe agenda europeană. Aderarea României la spaţiul Schengen este principalul nostru obiectiv, Germania ne-a fost alături, ne-a susținut activ și i-am mulțumit și astăzi domnului Cancelar pentru această abordare. România își îndeplinește rolul de garant al securităţii la frontiera externă, fapt recunoscut la nivel european, iar aderarea la Schengen va consolida acest spațiu”, a subliniat șeful statului.
Cancelarul german urmează să fie primit la Palatul Victoria de premierul Nicolae Ciucă.
Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis împreună cu cancelarul Olaf Scholz şi cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vor avea o întâlnire trilaterală la Palatul Cotroceni. Cei trei oficiali vor susţine declaraţii de presă comune.
În cadrul vizitei, cancelarul federal va purta un dialog cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi se va întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane din România.