FOTO | O căprioară, în vizită la Muzeul ASTRA din Sibiu

Publicat: 23 05. 2023, 17:24
FOTO | O căprioară, în vizită la Muzeul ASTRA din Sibiu / Sursa FOTO: Facebook

O căprioară şi-a făcut apariţia marţi, 23 mai, la Muzeul ASTRA, din Pădurea Dumbrava Sibiului.

Animalul a fost fotografiat de unul dintre muzeografi.

Animalele sălbatice, prezență constantă la „ASTRA”

Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a instituţiei muzeale sibiene.

Muzeograful Florin Cherciu a surprins momentul în mai multe fotografii. „Biodiversitate, faună, multiculturalitate. Cum toate trebuiau să poarte un nume, se numesc Muzeul ASTRA”, se arată în descrierea postării de pe Facebook.

„Astăzi, la gospodăria de viticultor din Şeica Mică, am avut în vizită o căprioară din Pădurea Dumbrava”, au anunţat reprezentanţii Muzeului ASTRA.

Nu este pentru prima dată când un animal sălbatic apare în cel mai mare muzeu în aer liber din România.

În cadrul ultimei conferințe de presă, Ciprian Ștefan, directorul muzeului, a spus că au mai fost vizitați de vulpi, dar și de alte viețuitoare care și-au făcut „casă” la muzeu. Inclusiv castorii au apărut la Muzeul ASTRA din Sibiu.