FOTO | O cisternă a derapat pe Valea Oltului din cauza borhotului scurs pe carosabil. Pompierii au fost chemați să curețe șoseaua
Circulația între Sibiu și Vâlcea a fost întreruptă pentru curățarea părții carosabile după ce o cisternă a derapat și a ieșit de pe șosea, pe DN7/E81, în zona Gura Lotrului de pe Valea Oltului.
Accidentul s-a produs astăzi în jurul prânzului pe DN 7 pe raza localității Brezoi din județul Vâlcea. O cisternă a derapat după ce pe carosabil se scursese un lichid de la un alt camion aflat în trafic. Mai exact, ar fi fost vorba despre borhot: amestec de cereale sau fructe fermentate, din care se obțin băuturi alcoolice.
Șoferul nu a mai putut controla mastodontul care din fericire era gol, deși de obicei transporta carburant. După zeci de metri, cisterna a ieșit în decor și s-a poziționat perpendicular pe axa drumului, oprindu-se în gardul unei gospodării situate chiar la marginea șoselei.
Pompierii militari vâlceni chemați la fața locului au spălat șoseaua cu apă, pentru a îndepărta lichidul scurs pe carosabil și pentru a evita producerea altor evenimente similare.
”Angajatii din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în urmă cu câteva minute să intervină în urma producerii unui accident rutier, în urma căruia o cisternă a părăsit carosabilul și a iesit în decor. Din primele verificări, se pare că cisterna este goală, iar aceasta a părăsit calea de rulare, după ce a derapat pe o porțiune de asfalt pe care se vărsase lichid dintr-un alt camion. Accidentul s-a produs pe DN 7, în punctul Gura Lotrului, pe raza localității Brezoi. Echipajul de stingere acționează pentru sablarea cu apă a carosabilului, pentru înlăturarea pericolului de derapare, pentru alți participanți la trafic. Pe toată perioada interventiei, circulația a fost oprită pe ambele sensuri”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.