FOTO, VIDEO: Furtuna „Sabine” lovește vestul Europei cu intensitate de uragan/ Avertizările meteo, mai severe de la o oră la alta/ Trafic paralizat și zboruri anulate pe bandă rulantă în șapte țări europene

Publicat: 09 02. 2020, 21:07
Actualizat: 09 02. 2020, 21:09

Meteorologii au emis avertizări severe în șapte țări din nordul Europei, în timp ce Furtuna Ciara, sau Sabine – cum este numită în Germania – ajunge pe continent. Intensitatea vântului poate atinge si 150 de kilometri la oră, echivalentul unui uragan de gradul doi, potrivit avertizărilor actualizate. Aeroporturile se închid, pe bandă rulantă, pe măsură ce apar noi date despre violența cu care furtuna lovește Europa. Furtuna devastatoare se extinde în Irlanda, Franța, Belgia, Elveția, Olanda, Germania, Luxemburg și Scandinavia, notează bbc.com

Germania a emis deja cel de-al doilea nivel de avertizare împotriva furturilor pentru arii mari din țară. Pentru landul Baden-Württemberg, în sud-vestul Germaniei, s-a emis nivelul cel mai mare de avertizare, de nivel 4. Meteorologii avertizează că furtuna va migra spre sud, către Bavaria, pe parcursul nopții de duminică spre luni, anunță reuters.com.

Vitezele vântului, estimate inițial la 120 de kilometri, au depășit deja 150 km/h în Munții Harz din centrul Germaniei, provocând pagube însemnate. În Kiel, vânturile au atinsde 120 km/h.

Prin urmare, autoritățile decid, de la o oră la alta, anularea a sute de zboruri de pe mai multe aeroporturi. Până duminica, la amiază, aeroportul Düsseldorf a raportat că a anulat sau a deviat 111 zboruri, aeroportul din Köln-Bonn raportând și o serie de zboruri rămase la sol. Și aeroportul Dortmund a fost închis cel puțin pentru duminică și luni. Aproximativ 150 de zboruri au fost anulate pe aeroportul Frankfurt, a declarat o purtătoare de cuvânt a operatorului aeroportului, adăugând că alte 130 de zboruri programate pentru luni au fost deja anulate. Zborurile pe distanțe scurte și lungi de pe aeroportul din München au fost anulate până luni la amiază, a declarat transportatorul național, Lufthansa, scrie dw.com.

În Irlanda, aproximativ 14.000 de case și afaceri au rămas fără curent electric, în condițiile în care țara începe să numere buletinele de vot pentru alegerile generale, notează bbc.com.

Organizatorii au anulat, de asemenea, o ceremonie de deschidere pentru a marca începutul anului în care orașul Galway este Capitală Europeană a Culturii, invocând siguranța publică.

Franța a emis avertismente meteo severe pentru 42 de regiuni ale țării, inclusiv Normandia, Ardennes și Lorena. Oamenii au fost avertizați să stea departe de zonele de coastă și împădurite.

Între timp, autoritățile din Norvegia au emis cod roșu – cel mai mare nivel de risc – pentru unele zone din sud și vest,pe coastele din Marea Nordului.

https://www.youtube.com/watch?v=wRgzf_W1zs0