Fotografia postată pe Facebook care i-a adus unui tânăr din Buzău un dosar penal

Fotografia postată pe Facebook care i-a adus unui tânăr din Buzău un dosar penal
Publicat: 04/09/2013, 14:30
Actualizat: 26/03/2019, 13:28

Parchetul Judecătoriei Buzău s-a sesizat din oficiu și a întocmit dosar penal în cazul unui tânăr care a postat pe o rețea de socializare o fotografie în care apare îmbrăcat într-o uniformă nazistă și având pe cap o caschetă de ofițer german din timpul celui de-al doilea război mondial.

Într-un comunicat de presă transmis miercuri, Parchetul Judecătoriei Buzău precizează că, în urma unui articol apărut în presa locală, s-a sesizat din oficiu în cazul unui tânăr, cu privire la infracțiunea de utilizare în public a simbolurilor fasciste.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând să fie făcute cercetări cu privire la circumstanțele comiterii actului infracțional și incidența legii penale”, se arată în comunicatul Parchetului, care mai precizează că fapta tânărului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la trei ani.

Tânărul care a intrat în atenția Parchetului este student la Universitatea „Politehnica” din București, el fiind fiul unui angajat al Consiliului Județean Buzău.

El a postat pe o rețea de socializare o fotografie în care apare îmbrăcat într-o uniformă nazistă și purtând pe cap o caschetă de ofițer german din timpul celui de-al doilea război mondial, acumulând numeroase like-uri și comentarii de admirație.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cartofii perfecți pentru prăjit. Acest soi e folosit de marii bucătari
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?