Franța a adoptat Tratatul de la Lisabona

Publicat: 15 02. 2012, 11:55
Actualizat: 08 03. 2012, 08:39

Parlamentul francez a autorizat definitiv ratificarea Tratatului european de la Lisabona, după un vot în Senat, desfășurat în noaptea de joi spre vineri, la scurt timp după cel din Adunarea Națională, relatează AFP.

Proiectul de lege privind ratificarea a fost aprobat cu 265 de voturi pentru și 42 împotrivă. Partidele majorității prezidențiale, cu cu câteva excepții, au votat pentru. O mare parte a senatorilor socialiști (opoziție) au aprobat de asemenea proiectul de lege, mai puțin de 20 dintre ei votând împotrivă, alături de comuniști.

Tratatul de la Lisabona, semnat în capitala portugheză la 13 decembrie de către cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, înlocuiește proiectul Constituției UE, respins de francezi cu aproape 55 la sută din voturi la referendumul de la 29 mai 2005. Prin votul Parlamentului, Franța devine cea de-a cincea țară europeană care adoptă Tratatul, după Ungaria, Slovenia, Malta și România.

Noul Tratat nu este oficial o Constituție, abandonează simbolurile UE (imnul, drapelul, deviza) și referințele la obiectivul economic de "concurență liberă".

Mai multe știri pe www.mediafax.ro