Întrebat care este reacția Franței în legătură cu revocarea de către președintele Klaus Iohannis a Laurei Codruța Kovesi, purtătorul de cuvânt al ministrului de Externe francez a răspuns într-o declarație postată pe Facebook, că în viziunea lor, Kovesi a avut un rol foarte important în domeniul respectării statului de drept și al luptei împotriva corupției, în România.
„Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Kövesi, pe care domnul Jean-Yves Le Drian a întâlnit-o în cadrul vizitei efectuate la București pe 11 aprilie, a avut un rol determinant în progresele atinse de România în cursul ultimilor zece ani în domeniul respectării statului de drept și al luptei împotriva corupției. Suntem atașați ireversibilității acestor reforme „. se arată în declarație
Purtătorul de cuvânt al Ministerului francez pentru Europa și Afaceri Externe afirmă că Franța și partenerii europeni, vor fi foarte atenți la respectarea statului de drept în România, în special în cadrul mecanismului de cooperare și verificare.
„Aflându-ne la doar câteva luni înainte de președinția română a Consiliului Uniunii Europene, Franța, alături de partenerii săi europeni, va rămâne vigilentă cu privire la situația statului de drept în România” se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei Franței în România.
Președintele Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR. Anunțul a fost făcut luni de către purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi.
Laura Codruța Kovesi și-a făcut ieșirea din scenă în aplauzele colegilor din DNA, care i-au fost alături la declarația de presă de după revocare. Ea consideră că Justiția trece printr-un moment dificil, mai ales din cauza modificărilor legilor Justiției în Parlament, „deoarece vor protecție pentru trecut, prezent și viitor”.