Fratele lui Eugen Preda, pus în libertate de instanța supremă

Publicat: 03 06. 2013, 18:25
Actualizat: 06 02. 2019, 17:35
Adrian Preda, fratele lui Eugen Preda, arestat pentru cămătărie, șantaj și aderare la un grup infracțional organizat, va fi cercetat în liberate, potrivit unei decizii definitive luate luni de instanța supremă, prin care a fost admis recursul față de măsura preventivă.

Adrian Preda, fratele lui Eugen Preda, arestat pentru cămătărie, șantaj și aderare la un grup infracțional organizat, va fi cercetat în liberate, potrivit unei decizii definitive luate luni de instanța supremă, prin care a fost admis recursul față de măsura preventivă.

În 29 mai, Adrian Preda a fost arestat preventiv printr-o decizie a Curții de Apel București.

Anterior, acesta fusese reținut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), după ce, potrivit anchetatorilor, a fost prins în flagrant în timp ce primea bani cu titlu de camătă de la o persoană pe care ar fi șantajat-o și amenințat-o.

Decizia Curții de Apel a fost atacată la instanța supremă, care a admis recursul lui Adrian Preda, astfel că acesta va fi pus în libertate.

În 29 martie, Curtea de Apel București a admis apelul lui Eugen Preda în dosarul privind furtul armelor de la Ciorogârla și i-a redus pedeapsa de la 15 la 12 ani de închisoare, în timp ce în cazul celorlalți inculpați a fost menținută hotărârea dată anterior de Tribunalul Capitalei.

Hotărârea Curții de Apel București a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, următorul termen fiind stabilit în 20 septembrie.

În 9 iulie 2012, Tribunalul București l-a condamnat la 15 ani de detenție pe Eugen Preda, judecat alături de alte 16 persoane în cazul armelor furate de la unitatea militară din Ciorogârla.

Laurențiu Dinu a fost condamnat la 15 ani de închisoare, Marius Costea, Doru Tăbârcă, Marian Scarlat, Sandu George Chiriță au primit pedepse de câte 12 ani de detenție, iar Adrian Mincu a fost condamnat la nouă ani de închisoare. În cazul celorlați zece inculpați din proces, instanța a stabilit pedepse de până la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, aplicând termene de încercare cuprinse între cinci și șase ani.

În urma investigațiilor, procurorii au stabilit că Eugen Preda, Marius Costea, Doru Tăbârcă, Marian Scarlat, Sandu George Chiriță și Nicolae Alexandru Iordan sunt autorii furtului celor 62 de arme de foc cu glonț – o mitralieră de companie, pistoale mitralieră, pistoale model TT, pistoale model Cugir, pistoale model Carpați – și alte materiale militare sustrase în luna ianuarie 2009 din depozitul unității militare 01916 din Ciorogârla.

De asemenea, procurorii au stabilit că membrii acestei grupări au fost implicați, în cursul anului 2009, în traficarea a aproximativ 124 de kilograme de heroină, valoarea acestor droguri fiind de aproximativ 2,5 milioane de euro. În urma monitorizării traficanților de droguri, anchetatorii au obșinut indicii cu privire la implicarea grupării lui Eugen Preda în vânzarea armelor sustrase de la Ciorogârla.