Frați gemeni de 17 ani, impresionați de exercițiul militar din Poligonul Cincu: „Mă văd în prima linie, ca soldat”

Publicat: 15 07. 2017, 20:22
Actualizat: 02 10. 2018, 18:58

De Ziua Distinșilor Vizitatori, la Centrul de Instruire de la Cincu a fost mai multă forfotă ca de obicei, printre oficialități numărându-se și potențialii viitori militari ai României, liceeni, care au fost aduși de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Emanuel și Ioan Rădunea, doi frați gemeni, de 17 ani, din Ploiești au fost impresionați de ceea ce au văzut, sâmbătă, la Cincu. Cei doi sunt hotărâți să îmbrățișeze o carieră militară.

„Sunt foarte mulțumit de ceea ce am găsit în această tabără. Este prima dată când văd un exercițiu militar și mi s-a părut foarte interesant. Întotdeauna am fost pasionat de tactici militare și de tot ce ține de acestea și chiar mă bucur că am luat parte la așa ceva. Am vrut să dau la un liceu militar la Breaza, dar nu m-au lăsat ai mei. Mă gândesc, însă, ca după liceu să mă duc la Academia Militară”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Emanuel Rădunea, elev de liceu.

Și fratele său, Ioan, ar vrea să opteze pentru o carieră militară, dar nu neapărat în România.

„Am învățat tehnici de supraviețuire, astăzi pot să spun că am și aflat chiar câteva tehnici militare, tactici în general. Totul a fost foarte bine organizat, nu ne-am plicitisit deloc. Profesionalismul soldaților m-a impresionat cel mai mult și elicopterele Apaș, pentru că într-un aparat atât de mic se găsește foarte multă putere de foc. Mi-ar plăcea să lucrez în domeniu, nu știu dacă neapărat în România. Mă văd în prima linie, ca soldat „, a spus Ioan Ioachim Rădunea, pentru MEDIAFAX.

La tabăra de vară pentru cercetași au participat 42 de copii, 34 dintre ei fiind selecționați în urma unui concurs online pe pagina de internet a MApN, iar 8 au fost selectați cu spirjinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

„Am vrut să acumuleze cât mai multe informații despre Armata României, despre partenerii noștri NATO. Am încercat să le dezvoltăm spiritul de echipă, spiritul de competiție și bineînțeles promovăm cariera militară. I-am inițiat în tehnici de alpinism, tehnici de supraviețuire, tehnici de orientare în teren”, a declarat lct. col. Mihaela Iliescu, de la Direcția Informare și Relații Publice a MApN.

Tabăra de Vară pentru Cercetași este oragnizată de Ministerul Apărării Naționale și de Ministerul Tineretului și Sportului în colaborare cu Asociația de Caritate din Armata României „Camarazii” și durează șapte zile, fiind gratuită.

Saber Guardian 2017 angrenează 25.000 de militari din 22 de state membre și partenere NATO. 8000 de militari din Forțele Terestre Române participă la exercițiu. În perioada 11-20 iulie, la Cincu se desfășoară componenta Getica Saber 17, la care participă 5.000 de soldați din șase state NATO, cu 650 de mijloace de luptă și 30 de aparate de zbor.

Întâlnirea de la Cincu a marcat importanța consolidării poziției României pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.

Exercițiul Saber Guardian 2017 se desfășoară pe teritoriile naționale ale României, Bulgariei și Ungariei și se va încheia în 20 iulie. Cu această ocazie a fost activată Divizia Multinaționala de S-E – măsură luată în urma Summitului NATO de la Varșovia.