Frații Awdi – opt, respectiv șase ani și patru luni de închisoare pentru delapidarea CFR Mesagerie

Publicat: 27 11. 2014, 19:38

Curtea de Apel le-a micșorat celor doi pedepsele de câte zece ani de închisoare dispuse în 31 ianuarie, la fondul dosarului, de Tribunalul București.

Tot prin decizia de joi, ceilalți inculpați din dosar, Bassam Istanbouly și Iordan Bădeanu, au rămas cu pedepsele hotărâte de Tribunalul Capitalei – cinci ani, respectiv trei ani și patru luni de închisoare.

În decembrie 2012, frații Hassan și Mehdi Awdi, cetățeni americani, împreună cu libanezul Bassam Istanbouly și Iordan Bădeanu, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT, pentru delapidarea CFR Mesagerie SA și spălare de bani.

Potrivit DIICOT, cei patru, având funcții de conducere la CFR Mesagerie SA, precum și în cadrul altor societăți comerciale, au constituit o asociere infracțională în scopul delapidării CFR Mesagerie, prin însușirea activelor patrimoniale de care dispunea societatea, dar și în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitelor și taxelor datorate de către această societate.

Intenția membrilor grupării, susțin anchetatorii, ar fi fost aceea de a falimenta CFR Mesagerie, prin transferarea tuturor activelor către alte societăți comerciale pe care inculpații le controlau, astfel încât să nu se respecte obligațiile asumate prin contractul de privatizare al CFR Mesagerie, precum și în vederea obținerii unor beneficii financiare substanțiale.

În acest scop, susține DIICOT, inculpații ar fi procedat la încheierea de contracte fictive de prestări de servicii, o parte dintre acestea antedatate, în baza cărora au fost înregistrate în contabilitatea CFR Mesagerie facturi fiscale reprezentând cheltuieli având la bază operațiuni nereale, metodă prin care s-ar fi realizat atât sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, cât și însușirea în mod nelegal a activului patrimonial al societății.

„Acționând în această modalitate, inculpații și-au însușit din patrimoniul SC CFR Mesagerie SA active în valoare de aproximativ 3.400.000 lei și au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 380.000 lei”, au precizat anchetatorii.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii DIICOT au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile si parti sociale detinute de inculpați la diverse societăți comerciale.

Frații Awdi sunt cercetați și pentru păgubirea societății Rodipet SA cu 35,5 milioane euro.